Care este rolul cadoului într-o relație, s-a gândit careva?

Cui nu-i place să primească daruri… Pentru unii contează consistența și valoarea acestora, pentru alții numai gestul în sine. Dar care este rolul cadoului într-o relație, s-a gândit careva?

 

Îndrăgostiții sunt campioni când e vorba despre cadouri. Simbolic sau epatant, de la ursuleți de pluș la bijuterii scumpe, un cadou este – oricât ar costa – o dovadă de dragoste. Rolul cadoului într-o relație este esențial, chiar dacă nu el este esența construcției care e iubirea.

Rolul cadoului într-o relație

Un dar are o căldură unică și personală atunci când la mijloc este inima. A celui care oferă și a celui care primește. De aceea el nu trebuie subestimat, chiar dacă valoarea lui în bani este neînsemnată. În teorie, nimeni nu poate iubi mai mult sau mai puțin, în funcție de valoarea acestuia, însă cu ajutorul lui îți vei putea exprima sentimentele.
Cu un cadou de multe ori se poate iniția o relație. Un dar mic, dar frumos ambalat, oferit cu bucurie, cu plăcere și mai ales cu emoție, poate vorbi mai convingător decât ai putea să o faci tu. Când cuplul este deja format și există o relație, este important să vă faceți cadouri reciproc. Chiar și cu un buget redus, un dar poate transmite un mesaj dacă este bine ales. Nu vă codiți să vă oferiți din când în când, unul celuilalt, câte un cadou. Este ca și când ați pune pe foc câte un lemn, ca să nu se piardă căldura… Este un semn de apreciere pentru existența partenerului în viața ta.

Romantic sau practic

Femeile apreciază cadourile romantice. De fapt apreciază foarte mult florile ca și cadou. Bărbații, în schimb, sunt mai practici. Desigur, oricât de necesară i-ar fi o cheie franceză, nu am putea spune că este cel mai potrivit cadou. Însă dacă reușești să îi adaugi o atingere romantică, până și cheia aia franceză ar putea transmite un mesaj. Dacă stau să mă gândesc mai bine, personalizând-o ar fi chiar un cadou destul de interesant. Alegând un cadou care partenerului îi este util îi demonstrezi și că relația voastră este atât de bine sudată încât îi cunoști foarte bine nevoile pentru că ești atentă la ele.

Daruri salvatoare

Nicio relație nu este total lipsită de probleme sau de momente tensionate. Și în astfel de situații un cadou poate fi de ajutor. Un cadou mic, dar însoțit de un bilețel care să facă referire la impasul prin care treceți și la dorința de a-l depăși, poate face mai mult decât psihologul. Darurile ajută, de asemenea, la risipirea sentimentului de gelozie. Ceea ce se întâmplă mai des în cuplurile tinere. Cadoul reprezintă, în acest caz, o confirmare că ești singura persoană cu adevărat importantă pentru partenerul/partenera ta.

Să nu cumva să uiți!

Și ar mai fi un lucru de spus. Cadourile făcute pur și simplu din dragoste, fără un motiv, fără o ocazie anume, sunt absolut minunate. Prin faptul că surprind plăcut și aduc fericire. Dar dacă omiți să-i dăruiești ceva la aniversare, la onomastică sau la aniversarea căsătoriei, o zbârcești rău de tot. Rău de tot! O să uite toate celelalte cadouri și îți va reproșa într-o bună zi, garantat!

My title page contents