Vom afla în cele ce urmează care sunt cele mai eficiente remedii naturale pentru gripă. În fiecare an, odată cu venirea frigului, apar și simptome precum febră, dureri de cap și dureri articulare, etc. În ajutor ne vin însă, câteva plante și condimente pe care le avem chiar în casă.
Gripa este o afecțiune respiratorie contagioasă cauzată de un virus și care poate prezenta diferite simptome: febră, simptome de răceală, dureri în gât, oboseală generală și dureri musculare și articulare.
În caz de febră, mai ales dacă nu depășește 38 ° C, există câteva remedii naturale foarte eficiente care pot ajuta la ameliorarea simptomelor gripei. Și astfel, ajută corpul nostru să se vindece natural, mai repede.
Cele mai eficiente remedii naturale pentru simptomele gripei
Următoarele remedii pot ajuta la ameliorarea durerilor de cap, a durerilor articulare, durerilor de gât, a răcelii și tusei. Toate acestea fiind simptomele tipice ale gripei. Cu toate acestea, consultă mai întâi medicul. Dacă urmezi deja un alt tratament, pot exista contraindicații sau interacțiuni cu orice terapie farmacologică în curs.
1. Salcie
Salcia este o plantă cu mari proprietăți anti-inflamatorii și este un valoros remediu natural împotriva gripei. Extractele acestei plante sunt bogate în salicină, un ingredient activ cu o acțiune similară cu cea a acidului acetilsalicilic, al cărui precursor este. Efectele sale sunt în principal antipiretice, antiinflamatorii și analgezice. Astfel că, este foarte utilă pentru ameliorarea durerilor de cap, a durerilor articulare și pentru scăderea febrei. Împotriva gripei, salcia trebuie administrată după masă, sub formă de tinctură mamă sau extract uscat.
2. Soc
Alături de salcie, socul este una dintre cele mai populare plante medicinale pentru reducerea simptomelor gripei. Această plantă este deosebit de utilă împotriva inflamației tractului respirator, cum ar fi faringită, bronșită, tuse sau răceală. Extractul lichid a demonstrat abilități antivirale împotriva virusului gripal, blocând replicarea acestuia.
3. Echinacea
De mare folos la rândul ei pentru prevenirea sau reducerea simptomelor gripei, echinacea este o plantă cu puternice proprietăți antiinflamatorii și imunostimulante. Pentru aceste virtuți este utilizată pe scară largă în fitoterapie, pentru a preveni afecțiunile sezoniere sau pentru a accelera recuperarea în urma unei gripe. Se găsește sub formă de extracte, plante libere sau tinctură mamă.
4. Ghimbir
Ghimbirul este un remediu util pentru a întări sistemul imunitar, pentru a preveni gripa și, în general, pentru a calma simptomele acestei boli. În acest scop, poți bea până la trei căni de decoct de ghimbir pe zi. 250 de mililitri de apă, împreună cu două lingurițe de rădăcină de ghimbir pudră se aduc în punctul de fierbere. Lasă apoi amestecul la infuzat timp de cinci minute, strecoară și bea decoctul cât e cald.
5. Măceșe
Bogat în vitamina C, măceșul este un remediu eficient potrivit pentru prevenirea și combaterea simptomelor gripei, întărirea apărării imune a organismului și combaterea infecțiilor. În special a răcelii. În general, se administrează sub formă de extracte, tablete sau derivați de muguri, conform instrucțiunilor furnizate de medic sau de către farmacist.
6. Cimbru
Poate fi utilizat sub formă uscată pentru infuzii sau decocturi, pentru a elibera tractul respirator. Sau poate fi adăugat în apa de baie, pentru a calma durerile musculare și articulare. Chiar și uleiul esențial de cimbru este util în caz de gripă, răspândit în mediu sau turnat pe o batistă, pentru a elibera căile respiratorii. Infuzia se prepară cu o linguriță de cimbru uscat pentru fiecare 200 de mililitri de apă. Pentru fumigații, ai nevoie de 50 de grame de cimbru la doi litri de apă.
De asemenea, poți prepara un unguent care să calmeze durerea și să te ajute să respiri mai bine: topește două linguri de unt de shea antiinflamator la bain-marie și, odată topit, dă vasul deoparte de pe foc. Torni untul topit într-un borcan curat și, amestecând, adaugi 7 picături de ulei esențial de cimbru, 5 picături de ulei esențial de rozmarin și 3 picături de ulei esențial de eucalipt. Aplică acest unguent pe corp, pentru a ameliora durerile musculare și articulare cauzate de gripă. Și, în același timp, te va ajuta să eliberezi căile respiratorii datorită efectului balsamic al uleiurilor esențiale.
7. Turmeric
La fel ca ghimbirul, turmericul are și el efecte antiinflamatorii și ajută la contracararea durerii și inflamației tipice febrei. Se aduce un litru de apă în punctul de fierbere, cu aproximativ opt grame de rădăcini de turmeric. Lasă la infuzat timp de zece minute. Bea câte o cană (250 mililitri) de patru ori pe zi, pentru a ameliora simptomele gripei și a te vindeca mai repede.
8. Usturoi
Usturoiul este un remediu vechi folosit pentru a lupta împotriva gripei de sezon. Datorită proprietăților sale antibacteriene, usturoiul ajută organismul să se vindece de gripă. În plus, consumul regulat de usturoi stimulează apărarea naturală a organismului, realizând astfel o bună acțiune preventivă împotriva gripei și a răcelii. Pentru a obține beneficii, este bine să consumi cel puțin un cățel de usturoi crud pe zi.
9. Oregano
Oregano poate fi utilizat sub formă de infuzie împotriva tusei, sputei și a durerii în gât. Poate fi, de asemenea, utilizat pentru a face fumigații, cu rol de curățare a căilor respiratorii. Pentru a prepara ceaiul de plante, pune o linguriță de oregano uscat într-o cană cu apă clocotită și lasă să acționeze timp de cinci minute. Filtrează și bea trei sau patru căni pe zi. Fumigațiile se prepară prin infuzarea a 50 de grame de oregano uscat în doi litri de apă clocotită. Apoi se respiră vaporii apei, cu fața deasupra vasului, având capul acoperit cu un prosop. Pentru a obține rezultate și beneficii mai mari, repetă procedeul de două ori pe zi.
10. Mentă
Pentru a reîmprospăta pielea în caz de febră mare și în același timp, pentru a curăța căile respiratorii, adaugă trei sau patru picături de ulei esențial de mentă la o lingură de gel de Aloe Vera. Masează gelul pe corp, insistând pe picioare și glezne, mâini, încheieturi și piept. Masată pe tâmple, esența de mentă ajută la ameliorarea durerilor de cap.
11. Busuioc
Pentru a promova transpirațiile nocturne și, astfel, pentru a reduce febra, bea o ceașcă de ceai de busuioc seara, înainte de a adormi. Fierbi 250 de mililitri de apă, în care pui o linguriță de busuioc uscat la infuzat timp de cinci minute. Se filtrează și se bea infuzia cât e încă fierbinte.
12. Rozmarin
Pentru a calma durerile articulare și musculare cauzate de gripă, pregătește un decoct din patru crenguțe de rozmarin proaspăt sau o lingură de rozmarin uscat într-un litru de apă. Aduci amestecul în punctul de fierbere, lași la infuzat timp de zece minute și adaugi decoctul în apa fierbinte din cadă. Alternativ, poți adăuga 30-50 de picături de ulei esențial de rozmarin la 50 de mililitri de ulei de migdale dulci. Folosește uleiul pentru a masa corpul și pentru a calma durerea.
13. Ginseng
Originar din Asia, ginsengul este cunoscut de secole pentru efectul tonic, antioxidant si protector. Având o activitate adaptogenă, ginsengul este un ajutor foarte valoros pentru protejarea organismului de oboseală, provocată din cauza modificărilor climatice. În sezonul rece ajută la protejarea plămânilor, a ficatului și a colonului. Doza recomandată este de 1-2 capsule de extract uscat, care trebuie luate dimineața pe stomacul gol, de la începutul lunii noiembrie până la sfârșitul lunii ianuarie. Alternativ, poți dizolva 45 de picături de tinctură mamă în puțină apă, pe care o bei o dată pe zi, dimineața, înainte de micul dejun.
14. Acerola – unul dintre cele mai eficiente remedii naturale împotriva gripei
Acerola este foarte bogată în vitamina C și antioxidanți. Poate fi administrată ca măsură preventivă împotriva febrei și a gripei. Este recomandat să iei acerola pe toată perioada iernii.