Uleiuri esențiale pentru mâini frumoase și catifelate

Știai că poți folosi uleiuri esențiale pentru mâini frumoase și catifelate? Pentru că da, trebuie să ai mare grijî de mâinile tale! Mâinile sunt o parte foarte importantă și prima care intră de obicei în contact cu ceilalți. Acestea sunt descoperite și nu există trucuri care să ne permită să ascundem imperfecțiunile sau vârsta mâinilor noastre.

Totodată, mâinile ne arată grija pe care o avem față de noi înșine și de pielea noastră. De asemenea, mâinile lucrează mult și sunt supuse mai multor agresiuni decât orice altă parte a corpului. Poluanți, săpunuri, suprafețe, țesături… și tot ceea ce intră în contact cu acestea în medii foarte diferite.

În plus, în timpul iernii, mâinile se usucă și pielea crăpă. A purta adesea mănuși când ieșim la o plimbare în aer liber poate să nu fie suficient. Din fericire, în natură există produse care, în sinergie între ele și îmbogățite cu uleiurile esențiale potrivite, ne hidratează pielea, o întăresc și estompează aspectul crăpăturilor și tăieturilor.

În plus, îngrijirea pielii mâinilor nu este doar o problema de estetică, ci și un gest de respect față de această parte a corpului care ne ajută să ne desfășurăm activitățile din viața noastră.

Iată cum poți folosi uleiuri esențiale pentru mâini frumoase și catifelate:

Uleiuri esențiale antiseptice pentru mâini

Uleiurile esențiale sunt un ajutor valid în frumusețea și sănătatea pielii mâinilor. Pentru a păstra mâinile sănătoase, atunci când pielea poate fi compromisă de tăieturi și abraziuni accidentale, se pot folosi următoarele uleiuri esențiale:

  • ulei esențial de lămâie: 3 picături;
  • ulei esențial de rozmarin: 3 picături;
  • ulei esențial de paciuli: 3 picături.

Pentru a aplica uleiurile corect, procedezi așa: Uleiurile se dilueaza în puțină apă și se vaporizează pe mâini. Acest amestec antiseptic păstrează bariera hidrolipidă naturală a pielii mâinilor și, în același timp, formează o barieră împotriva transmiterii și trecerii bacteriilor și virușilor. Amestecul poate fi folosit în loc de geluri antiseptice care, adesea, deteriorează pielea mâinilor.

Uleiuri esențiale pentru pielea uscată a mâinilor

Când pielea este uscată, probabil că te gândești că aportul de hidratare trebuie crescut. Uleiurile esențiale, în special cele grase, permit hidratarea pielii în profunzime. Atenție însă: un exces de uleiuri sau tratamente pe bază de uleiuri naturale au efectul opus.

De fapt, pielea are nevoie să respire: amestecurile prea grase sau cantitățile excesive de uleiuri de pe mâini au efectul opus. După o ameliorare aparentă inițială este posibil ca pielea mâinilor să se crape și mai mult.

Cel mai util ulei esențial în cazul mâinilor uscate este uleiul de mușcată. Ai nevoie de 2 picături de ulei de mulcată pe care le diluezi în 10 ml de ulei de migdale dulci, apoi se aplică pe mâini, lăsând să acționeze câteva minute. După aceea, se clătesc mâinile cu apă în care au fost diluate câteva picături de ulei esențial de lămâie sau lime.

Uleiuri esențiale pentru îngrijirea zilnică a pielii mâinilor

Folosind câteva uleiuri esențiale, poți crea un ulei potrivit oricărei situații: atât pentru mâinile neglijate, cu pielea întărită sau subțire, crăpată, cât și ca întreținere pentru mâinile corect îngrijite.

Ai nevoie de 10 ml de ulei de avocado, în care adaugi 10 ml de ulei de jojoba, pe care apoi le amesteci cu următoarele uleiuri esențiale:

> ulei de mușcată: 1 picătură;
> ulei de lămâie: 2 picături;
> ulei de lemn de santal: 3 picături.

Trebuie să ai mereu în vedere un aspect: Uleiurile esențiale se amestecă bine cu uleiurile de bază. Acest amestec poate fi folosit ori de câte ori ai nevoie sau în fiecare seară, înainte de culcare. Ai nevoie de doar câteva picături pentru a masa mâinile, precum și pentru a aplica pe unghii, deoarece este un amestec foarte hrănitor și bogat. Masează până la absorbție și îndepărtează orice exces de ulei cu un șervețel.

 

My title page contents