Beneficiile băilor cu sare sunt mai mult decât impresionante. În timpul unei băi calde mineralele precum magneziul și potasiul conținute de aceasta pot trece în fluxul sanguin și pot elimina toxinele din organism, echilibrându-l.

 

Bătrânii noștri știau ei ce știau… Mai ales când era vorba de o răceală, o baie fierbinte cu sare făcea adevărate minuni. Iar beneficiile băilor cu sare, descoperite de-a lungul timpului, au făcut ca lista să fie tot mai lungă. Și să ofere tot mai multe motive pentru a le include în rutina de îngrijire și fără să fie vorba de vreo viroză.

Beneficiile băilor cu sare

Primul argument pentru care ar fi bine ca sarea să fie folosită cât mai des este că e atât de ieftină încât oricine și-o permite. Altfel spuns, eficiență maximă la costuri minime. Cât despre avantaje, iată-le:

Construiește imunitatea

Apelând regulat la băile cu sare – de preferință sare de mare – organismul este expus mineralelor cu grad ridicat de absorbție. Acestea cresc rezistența la boli. În mod similar efectelor exercițiului fizic, băile calde declanșează un răspuns antiinflamator, vital pentru creșterea capacității organismului de a preveni și combate îmbolnăvirile. Pe lângă stimularea sistemului imunitar ele au și proprietăți antibacteriene, ajutând la eliminarea agenților patogeni.

Cresc nivelul de energie

Când organismul nu primește mineralele de care are nevoie, începe să fie resimțită oboseala. Magneziul este un element important, în special pentru gestionarea răspunsului la stres. Din păcate, 57% dintre adulți nu respectă doza zilnică recomandată de magneziu. Această deficiență poate duce la tulburări de somn și oboseală musculară. Dar o baie cu sare rezolvă ambele probleme și revitalizează instantaneu.

Echilibrează alcalinitatea

Aciditatea excesivă din organism, ca urmare a unei diete nesănătoase, poate… epuiza unele organe vitale. Acestea vor trebui să ia minerale din oase și țesuturi pentru a se reface. Includerea băilor cu sare printre obiceiurile noastre este o modalitate excelentă de a elimina excesul de acid din celule și de a reintroduce minerale în corp.

Ameliorează durerea musculară

O baie caldă cu sare poate ameliora durerea, eliminând greutatea resimțită în articulații și mușchi. Aceasta poate ajuta organismul să se vindece mai repede după o accidentare sau o intervenție chirurgicală. Când este folosită cu apă caldă, sarea bogată în magneziu ajută atât la ameliorarea spasmelor musculare cât și a crampelor menstruale.

Favorizează un somn odihnitor

O baie caldă cu sare este perfectă pentru a ne ajuta să ne relaxam atunci când suntem anxioși sau tensionați. Schimbarea de temperatură a corpului – prin trecerea de la o baie caldă la un aer mai rece – poate ajuta de fapt la îmbunătățirea somnului. În plus, raportul adecvat de expunere la apă și sare poate ajuta la prevenirea nevoii de a urina în timpul nopții, cea care „strică” somnul. Dacă în baia cu sare pui și câteva picăaturi de ulei esențial de lavandă și de mușețel…

Îmbunătățește sănătatea pielii

Mineralele din baia cu sare fac ca pielea să fie mai sănătoasă și cu un aspect mai tânăr. Urmărește și vei observa că atunci când ieși din cadă pielea este mătăsoasă și mai netedă. Și tot sarea are capacitatea de curăța-o de impurități, echilibrându-i totodată nivelul de umiditate. Utilizarea de sare provenind din Marea Moartă s-a dovedit a fi benefică în cazurile de psoriazis.

Reduce congestia

Alergiile și infecțiile pot duce la o acumulare de mucus. O baie cu sare ajută nu numai la eliminarea acumulării de mucus existentă, dar poate ajuta și la prevenirea acesteia.

My title page contents