10 utilizări alternative ale cafelei pentru frumusețe

Cunoști cel puțin 10 utilizări alternative ale cafelei pentru frumusețe? Te-ai gândit vreodată să folosești cafeaua pentru frumusețea ta? Pentru că da, proprietățile sale benefice sunt atât de multe, dar ne vom opri la 10 dintre acestea!

Așadar, începe-ți ziua alături de o cafea: și în ceașcă și, de ce nu, chiar și pe corp!

Iată 10 utilizări alternative ale cafelei pentru frumusețe:

1. Reduce celulita

Cofeina este utilizată în multe produse anticelulitice, deoarece ajută circulația și nu permite corpului să rețină apă. Îți poți prepara chiar acasă un scrub împotriva celulitei cu zaț de cafea: adaugă puțin zaț de cafea, o lingură de gel de duș și apă caldă. Amestecă și aplică compoziția pe coapse ca și cum ar fi o mască. Las-o să acționeze timp de 15 minute înainte de clătire. Sau pregătește o cremă amestecând cafea măcinată cu ulei de migdale. Aplic-o apoi în punctele critice, înainte de a face un duș. O altă modalitate este de a încălzi niște zaț de cafea la cuptorul cu microunde, după care să-l amesteci cu o lingură de ulei de măsline extravirgin. Aplică amestecul pe zonele de tratat, înfășoară-le cu folie alimentară, și lasă să acționeze 15 minute. După aceea, scoate folia și clătește zona cu apă caldă. Repetă acest lucru de 2-3 ori pe săptămână

2. Elimină mirosul neplăcut de pe mâini

În bucătărie se întâmplă adesea ca mirosul unor alimente cum ar fi peștele sau ceapa, să rămână pe mâini. Pentru a scăpa de mirosul urât, poți freca niște cafea măcinată între palme și apoi să-ți clătești mâinile cu apă proaspătă.

3. Împotriva mătreții

Chiar și în cazul unui tratament de înfrumusețare pentru păr te poți baza pe cafea. Aceasta ajută la combaterea mătreții: după șamponare, folosește cafeaua masând-o de la rădăcina părului până la vârfuri și înfășoară părul cu folie alimentară, lăsând să acționeze timp de 15 minute înainte de clătire. De asemenea, pentru a obține un păr mai strălucitor, poți crea un amestec din cafea lichidă și apă, pentru a fi pulverizat pe păr.

4. Scrub natural pentru față și corp

Cafeaua este, de asemenea, un ingredient excelent pentru a crea un exfoliant capabil să îndepărteze celulele moarte: combină pudră de cafea cu două linguri de ulei de măsline și masează amestecul pe față și pe corp. Datorită acțiunii nutritive a uleiului, nu doar că vei obține o piele mai curată, dar va fi și mai moale.

5. Elimină pungile și cearcănele de sub ochi

Zațul de cafea poate fi folosit și pentru a elimina pungile de sub ochi și cearcănele. Adaugă o lingură de zaț de cafea într-un iaurt cu conținut scăzut de grăsimi și amestecă totul cu câteva picături de suc de lămâie. Lasă amestecul la frigider timp de 30 de minute, apoi aplică masca pe conturul ochilor, lăsând-o să acționeze timp de 15 minute.

6. Mască pentru purificarea feței

Într-un castron mic, combină zațul rămas de la cafea cu o lingură de ulei de migdale dulci și cu o lingură de miere. Amestecă până când obții o compoziție omogenă. Aplică masca pe față, evitând zona ochilor și las-o să acționeze timp de 10 minute înainte de clătire. Este o mască ideală pentru tenul gras și mixt, ce purifică pielea feței. Aplică această mască o dată pe săptămână.

7. Vopsea de păr naturală

Dacă dorești să obții nuanțe frumoase pentru părul tău, poți folosi cafea lichidă, pe care o diluezi cu apă. Aplică „vopseaua” obținută pe păr înainte de șamponare, lăsând-o să acționeze cel puțin o jumătate de oră și apoi spală-ți părul ca de obicei. Repetă procedeul cel puțin o dată pe săptămână, pentru a-ți menține nuanțele cafenii.

8. Tonifică fața

Cafeaua ajută la reactivarea circulației și face pielea feței să fie mai tonifiată. Amestecă un borcan de iaurt cu o ceașcă de cafea, și aplică amestecul pe față pentru 15 minute, după care îți clătești fața cu apă caldă.

9. Relaxare pentru picioare

Poți face o baie la picioare pentru a elimina oboseala și senzația de picioare grele, adăugând conținutul unei cești de cafea în apă, împreună cu un ulei esențial. Picioarele tale vor fi relaxate, fresh și odihnite. De asemenea, poți înmuia calusurile (sau alte zone aspre ale picioarelor) prin frecarea pielii umede cu zaț de cafea.

10. Mască pentru pielea uscată

Pe lângă purificare, cafeaua ne poate ajuta să avem un ten mai hidratat și mai catifelat. Amestecă doar o linguriță de cafea, un gălbenuș de ou și câteva picături de ulei de măsline extravirgin într-un bol. Aplică masca pe față și las-o să acționeze timp de 10 minute. Clătește apoi bine fața cu apă proaspătă.

My title page contents