Jos ridurile! Apelează la tratamentele cu nămol!

Jos ridurile! Apelează la tratamentele cu nămol! Datorită acțiunii lor detoxifiante, drenante și antiinflamatoare, tratamentele pe bază de nămol termic sunt ideale pentru combaterea imperfecțiunilor pielii precum celulita, acneea, dermatita si psoriazisul.

Proprietățile benefice ale nămolului sunt deja de multă vreme exploatate în domeniul cosmetic. Astfel că nu este deloc surprinzător faptul că tratamentele pe bază de nămol sunt la mare căutare de către persoanele care doresc să amelioreze unele imperfecțiuni ale pielii sau să vindece anumite afecțiuni dermatologice, și chiar riduri. Pentru că, nu-i așa, cu toții ne dorim o piele impecabilă!

În acest sens, avem nevoie de părerea specialistului, iar Suzana Pretorian, doctor balneolog în cadrul Ensana Health Spa Resorts Sovata, ne spune care sunt beneficiile nămolului asupra pielii:

1. Hidratează și regenerează pielea. Jos ridurile!

Aplicat în strat subțire pe piele, nămolul sapropelic extras din Lacul Ursu Sovata are efect emolient, de hidratare și de regenerare (inclusiv antirid). În plus, acesta exfoliază și detoxifică, astfel că pielea devine catifelată, luminoasă și întinerită,” explică medicul balneolog.

2. Contribuie la absorbția mineralelor în organism 

De asemenea, împachetările cu nămol ajută la absorbția mineralelor în organism. Un aliat de nădejde în tratamentele cosmetice!

În compoziția nămolului găsim numeroase minerale, vitamine, substanțe coloidale și biostimuline. Toate acestea sunt bune atât pentru piele, cât și pentru organism. Dar asta nu e totul! Totodată, nămolul are și proprietăți termale, iar asta înseamnă că atunci când este aplicat, acesta îmbunătățește absorbția mineralelor în piele. De asemenea, această procedură intensifică activitatea antiinflamatorie în organism.”, adaugă specialistul.

3. Oferă luminozitate și are efect cicatrizant

Nămolul este de mare folos persoanelor care suferă de acnee sau se confruntă cu exces de sebum. Acesta oferă luminozitate tenului, ajută la vindecarea rănilor și are efect cicatrizant.

Prin efectele antibacterian, antiinflamator și cicatrizant ale nămolului, micile leziuni și inflamații ale pielii sunt resorbite.”, precizează specialistul Ensana Health Spa Resorts Sovata.

4. Înfrumusețează pielea și are efect anti-aging

Rezultatul unui tratament cu nămol? Pe lângă faptul că îți înfrumusețează pielea și îi redă elasticitatea, acest tratament are și efect anti-aging! Un trio de succes pentru piele!

Datorită efectului său de regenerare, nămolul are și proprietăți anti-aging. Acesta exfoliază și uniformizează textura tenului, prevenind apariția ridurilor. Împachetarea cu nămol are efect de regenerare, astfel că rezultatul este unul spectaculos: pielea arată mai luminoasă!”, mai dezvăluie Suzana Pretorian.

Te-am convins de beneficiile și atuurile nămolului de Sovata? Te așteptăm la Ensana Health Spa Resorts, să experimentezi terapiile cu nămol! https://www.ensanahotels.com/ro

My title page contents