Vin fiert pentru o masă de Crăciun în familie sau alături de prieteni

Vin fiert

Pentru că e iarnă și mai ales pentru că e sărbătoare, ce zici de un vin fiert? Știai că, în mod uimitor, consemnările istorice indică faptul că vinul fiert a fost băut pentru prima dată în Roma încă din secolul al II-lea, unde încălzirea și condimentarea vinului au devenit destul de banale. De când romanii au continuat să cucerească și să facă comerț cu o mare parte din Europa, aceste tradiții ale vinului au călătorit și ele. 

De altfel, cercetările arată că vinul roșu te poate ajuta să-ți îmbunătățești și memoria. Vinul roșu este o sursă naturală de resveratrol, care ajută la protejarea creierului de stresul oxidativ. Un alt motiv pentru a bea vin fiert de Crăciun!

Iată 2 rețete de vin fiert:

Ai nevoie pentru 6 porții de:

1 l vin rose

200 g zahăr

1 portocală

5 cuișoare

2 batoane scorțișoară

Câteva boabe de piper ușor zdrobite

Puțin cardamom

Pregătești așa:

Cureți portocala de coajă, având grijă să iei un strat foarte subțire. Faci un sirop din 200 ml vin cu zahăr, coajă de portocală și mirodenii, pe care îl fierbi la foc mic timp de 2-3 minute. Apoi îl lași să se răcească și strecori. Torni în fiecare pahar 3-4 linguri de sirop și completezi cu vin. Decorezi cu ananas stelat

 

O altă rețetă de vin fiert

Poți folosi vin precum merlot, malbec sau cabernet sauvignon.

Porții: 6

Pregătire: 15 minute

 

Ai nevoie de:

1 sticlă de vin roșu (750 ml)

1 portocală feliată în rondele, plus alte câteva felii pentru decor

6 cuișoare întregi

3 bețișoare de scorțișoară, plus altele pentru garnitură

3 bucăți anason stelat

4 linguri miere

2 linguri coniac

Pregătești așa:

Combină toate ingredientele într-o cratiță potrivită, și pune cratița la foc mediu. Lași pe foc până ajunge în punctul de fierbere, dar să nu fiarbă, apoi redu focul spre mediu, chiar mic. Fierbi ușor la foc mic, timp de 10 minute. Apoi îl pui în căni sau pahare.

Vinul fiert se bea cald și se decorează cu mai multe felii de citrice și cu batoane de scorțișoară.

My title page contents