Copiii în vacanță cu bunicii. 10 sfaturi pentru a gestiona mai bine vacanța

Copiii în vacanță cu bunicii. 10 sfaturi anti anxietate

Copiii în vacanță cu bunicii, o provocare pentru părinți. Plecarea în vacanță cu bunicii poate fi un moment de mare însemnătate pentru un copil. Cu toate acestea, copilul mic trebuie să fie pregătit din timp. Separarea de părinți trebuie să aibă loc treptat. Bunicii trebuie să cunoască și să înțeleagă obiceiurile nepotului, fără a fi prea rigizi. În cazul copiilor mici, este important ca bunicii să-i facă pe aceștia să simtă că au încredere în ei. 

Există bunici cu normă întreagă, care practic sunt prezenți în fiecare zi în viața nepoților. Alții, în schimb, își vizitează nepoții din când în când, câteva zile pe săptămână. Apoi mai sunt bunicii care locuiesc în alte orașe și care abia așteaptă terminarea școlii pentru a petrece vacanța în compania nepoților, cu care nu pot împărtăși viața de zi cu zi în restul anului. Și, de fapt, vara, atunci când se termină școala, pentru multe familii să poată conta pe disponibilitatea bunicilor este o soluție salvatoare. Mai ales dacă părinții încă nu pot merge în vacanță. .

Copiii în vacanță cu bunicii. Iată 10 sfaturi pentru a gestiona mai bine vacanța cu bunicii și a-i trimite fără grijă în vacanță cu nepoții:

1. Înainte de a pleca, pregătește-l pe micuțul tău pentru o vacanță cu bunicii săi

Dacă este prima dată, este important să pregătiți momentul plecării. Liniștiți copilul explicându-i, pe măsura vârstei, tot ceea ce trebuie să știe. Și mai ales că va lipsi doar o perioadă de timp, nu se va despărți de voi pentru foarte mult timp. De asemenea, bunicii trebuie să primească informații esențiale despre obiceiurile nepotului sau nepoatei, pentru a știi cum să reacționeze într-o situație.

Da, este adevărat că cei mici se adaptează destul de ușor dar, totodată, este adevărat și faptul că menținerea anumitor obiceiuri chiar și în vacanță (de exemplu, citirea unei cărți pentru a adormi, sau consumul acelorași cereale la micul dejun) ajută copiii (și chiar și pe bunici) să petreacă mai ușor timpul departe de casă. Evident, depinde de vârstă (de obicei, după trei ani sunt mai pregătiți să se confrunte cu separarea), de faptul dacă au mai dormit câteva nopți fără mama și tată și de tipul de relație stabilită cu bunicii. Totuși, în general, un copil face față mai bine unei separări, dacă este pregătit din timp.

2. Dacă este prima vacanță cu bunicii, separarea trebuie să fie treptată

Durata de vacanță ar trebui să fie măsurată nu numai cu privire la disponibilitatea bunicilor, dar și raportată la faza de creștere a copilului.

Dacă până acum nu a petrecut timp cu bunicii, poți încerca, înainte de a pleca în vacanță, să-l lași câteva zile la aceștia, cât timp ești la serviciu. Apoi, spune-i despre vacanța pe care o va petrece mai întâi cu bunicii și apoi cu voi. Arătați-i imagini cu locul în care va merge și implicați-l în pregătirea valizei. Astfel încât să poată alege câteva obiecte de luat cu el: jucăria lui preferată, bolul din care iubește să-și mănânce cerealele etc. Așa se va simți cât mai confortabil și… aproape ca acasă.

3. Bunicii trebuie să fie disponibili pentru a se juca cu nepotul lor

O vacanță cu bunicii poate fi o experiență emoțională și de creștere specială. Evident, mai mulți factori contribuie la succesul acesteia. Dacă copilul are ocazia să se întâlnească și să se joace cu alți copii, iar bunicii sunt liberi de angajamente și sunt gata să se implice în jocul copilului, vacanța funcționează mai bine. Așadar, bunicii trebuie să fie pregătiți să-și schimbe rutina, să se joace, să propună diferite activități și să petreacă timp relaxându-se cu nepoții lor.

4. Dacă micuțul devine melancolic, bunicul îi poate spune o poveste

În special, în primii trei ani de viață este firesc ca celui mic să i se facă dor de casă sau de părinții lui, mai ales seara, înainte de culcare. A spune o poveste bună sau a-i citi dintr-o carte poate fi o modalitate bună de a-l liniști. Copiii sunt curioși și au o sete de povești, astfel încât bunicii pot profita de ocazie pentru a spune anecdote și pățanii din trecutul lor.

5. Telefonul este foarte util în reducerea dorului

Copiii pot vorbi zilnic la telefon cu părinții sau chiar se pot vedea prin intermediul apelului video. Astăzi, tehnologia simplifică mult lucrurile.

Și dacă totuși persistă starea de melancolie, bunicii trebuie să aibă în vedere să-i arate nepotului înțelegere, și să-l înveselească spunându-i că își va auzi mama în curând. De exemplu, peste o oră, timp în care acesta va aștepta nerăbdător cu ochii pe ceas.

Pe scurt, cu puțin răsfăț, o doză bună de distracție și un strop de cuvinte liniștitoare, bunicii pot alunga ușor melancolia copilului.

6. Nu-i arăta copilului anxietatea prin care treci, atunci când îl lași cu bunicii săi

Poate tu ca părinte îți faci o mie de griji cu privire la plecare. Uneori, părinții sunt, de fapt, cei mai stresați și au probleme de separare. E firesc, însă nu trebuie ca stările voastre de neliniște să fie văzute și simțite și de către copil. În fața lui trebuie să fiți veseli, calmi, încrezători, să-l asigurați că totul va fi bine. Că va fi o experiență grozavă!

7. Nu fi prea rigid dacă bunicii îi permit copilului niște mici plăceri

Dacă ți-ai încredințat copilul bunicilor, nu trebuie să te aștepți ca aceștia să fie rigizi, să-i impună tot felul de reguli și restricții. Până la urmă este vacanță și toată lumea trebuie să se simtă bine. Sunt totuși bunici, nu dușmanii copilului. Nu-i vor răul dacă îl lasă să mănânce o înghețată în plus sau dacă îl lasă să intre de mai multe ori în apă. Tot ei îl vor supraveghea, ca el să fie bine. Astfel, copilul se va simți minunat cu bunicii săi și va dori să mai petreacă și alte vacanțe împreună cu aceștia.

8. Arată-i copilului că ai încredere deplină în bunici

Înainte de plecare, recomandările adresate bunicilor, cu privire la obiceiurile care ar trebui menținute chiar și în vacanță și cu privire la modul de gestionare a oricăror momente de descurajare, este mai bine să nu le faceți în prezența copiilor. Este important pentru copil să perceapă că mama și tata au deplină încredere în bunicii lui.

9. Copiii în vacanță cu bunicii: O oportunitate de a dobândi experiențe noi

Departe de părinții săi, dar sub privirea atentă și iubitoare a bunicilor, copilul își experimentează încet propria autonomie, într-un mediu diferit de cel obișnuit, unde are ocazia să aibă experiențe noi. Dacă vacanța cu bunicii este petrecută acasă sau la bunicii care locuiesc departe, vara devine o ocazie specială pentru a crea o complicitate și o legătură emoțională care va rămâne pentru totdeauna în memoria emoțională a amândurora. Atât a bunicilor, cât și a nepoților. O întâlnire care, dacă va fi reînnoită de la an la an, va fi așteptată cu emoție și nerăbdare de către micuțul care crește. Și, mai târziu, timpul petrecut de bunici cu nepotul și iubirea oferită se vor întoarce către aceștia din partea unui nepot care a fost fericit încă de mic.

10. Și nu uitați, dragi părinți: în timp ce copilul este plecat, întăriți-vă viața de cuplu

Cât timp „aveți liber” de la bunici, puteți să petreceți liniștiți mai mult timp împreună. Puteți chiar da o fugă pentru o 1-2 zile într-un loc frumos. Aveți timp să vorbiți, să vizionați un film. Aveți nevoie și de timpul vostru pentru o viață de cuplu mai solidă.

My title page contents