Copilul meu își suge degetul. Cum să renunțe la acest obicei?

Copilul meu își suge degetul, ce să fac? Te confrunți cu această problemă? Mulți copii obișnuiesc să-și sugă degetul mare, iar acest obicei poate duce la diverse probleme, incluzând malocluzia dentară și diferite dificultăți în a mesteca.

 

Conform pediatrilor, imaginile cu ultrasunete arată adesea fetuși care sug degetul mare chiar de când se află în burta mamei. Pentru mulți copii, nevoia de a suge nu este îndeplinită: fie nu sunt alăptați, fie nu își împlinesc această nevoie nici prin biberon, și, prin urmare, se pare că ei învață să sugă degetul mare pentru confort. În primele luni, chiar și cei mici descoperă că una dintre plăcerile mici ale vieții este în mâinile lor, ușor accesibilă, la îndemână. Abilitatea copiilor de a-și folosi părțile corpului pentru confortul personal, ar trebui considerată ca un semn al sănătății emoționale și nu o tulburare psihologică, sunt de părere specialiștii.

 

Copilul meu își suge degetul. Când suptul degetului poate fi dăunător pentru sănătate

În timp ce majoritatea mamelor, din motive practice, permit copilului să-și sugă degetul, majoritatea stomatologilor sunt de altă părere. Acest obicei inofensiv este redus mai mult sau mai puțin în mod natural, în majoritatea cazurilor, până la vârsta de doi ani. În alte cazuri însă, acest obicei crește atât în frecvență, cât și în intensitate și poate deveni o problemă dentară și socială.

  • Copilul meu își suge degetul. Degetul mare împinge dinții

Între 2-4 ani nu trebuie să-ți faci griji cu privire la suptul degetului mare și dinți. După patru ani însă, suptul degetului este un motiv pentru a merge cu copilul la ortodont. Mai ales în cazul în care copilul are deja o mușcătură ereditară sau o arcadă superioară proeminentă. În plus, pielea degetului mare, cel care e supt, tinde constant să se deshidrateze și să se întărească. Acest lucru este cauzat de timpul excesiv petrecut în contact cu umiditatea limbii și presiunea dinților. Și poate duce la sângerare, leziuni cutanate mai mult sau mai puțin superficiale și infecții.

Copilul meu își suge degetul. Ce e de făcut?

1. Încearcă să-i satisfaci nevoia de a suge

Deoarece aceasta satisface nevoia de atașament. Dacă acceptă suzeta, lăsă-l să o folosească cât e mic. Alăptează la momentul potrivit, cât mai mult timp posibil.

2. Oferă-i alternative la supt

Dacă ai un copil cu o dorință puternică de a suge, încearcă alternative: balansoare, masaje, jocuri animate și cântecele. Copilul învață imediat că există și alte modalități de a găsi confort pe lângă alăptarea la sân, din biberon, degetul mare sau suzetă.

3. Asigură-te că își ține ocupat degetul mare

Și mai ales când se plictisește. Când îl vezi cu degetul mare în gură, distrage-i atenția printr-o activitate care să-i țină ambele mâini ocupate. Dacă are mai mult de patru ani, încearcă să-i pui un bandaj sau un plasture pe degetul mare. Chiar și utilizarea unei mănuși poate împiedica suptul degetului mare în timpul nopții. Dacă vezi că cel mic se retrage din jocul de grup și interacționează cu degetul mare în loc de alți copii, ia în considerare posibilitatea ca el să aibă nevoie de un impuls social. În loc să te preocupe excesiv problema degetului, te poți implica în problema creșterii stimei de sine, care poate împiedica interacțiunea socială. Și poate e nevoie să consulți un specialist.

Alte sugestii: oferă-i un urs mare de pluș, pe care să-l îmbrățișeze. Sau pune-l la culcare cu mâinile pline, în care să aibă o carte sau o jucărie. Cântă-i cântece de leagăn sau ascultați muzică împreună.

 

My title page contents