Cum eviți reprimarea emoțiilor

Ești adult și știi să faci o mulțime de lucruri. Dar știi să te descurci cu propriile emoții? Furia, panica, anxietatea, dezamăgirea, gelozia, ura… Fugi de ele, însă găsesc calea de a se întoarce la tine. Cum eviți reprimarea emoțiilor, iată o temă care ne incită pe toți.

 

Să fim sinceri, lecția aceasta ne-a fost predată din copilărie. „Nu mai plânge!”, „Taci!”, „Potolește-te, nu mai țipa!”. Ți s-a spus să îți ții vorbele, lacrimile, țipetele, să închizi gura și să trăiești în sine, ca într-o închisoare. Și totuși nu a fost o mare greșeală să ți se spună aceste lucruri. Deși au avut un efect secundar negativ asupra ta, ai învățat să îți gestionezi emoțiile. Și uneori ți-a folosit. Cu toate acestea, alteori acest lucru ți-a dăunat. E bine acum să înveți și cum eviți reprimarea emoțiilor.

Este știință

Neuroștiința actuală sugerează că, cu cât trăiești mai multe emoții și conflicte, cu atât vei simți mai multă anxietate. Acest lucru este determinat, în parte, de nervul vag, unul dintre principalele centre emoționale ale corpului. Răspunde la emoțiile declanșate în creier, trimițând semnale către inimă, plămâni și intestine. Aceste semnale pregătesc corpul să ia măsuri adecvate și imediate în slujba supraviețuirii. Corpul este gata să reacționeze la pericolul perceput înainte ca persoana să conștientizeze că a fost declanșată o emoție. Acesta este motivul pentru care emoțiile nu sunt sub controlul nostru conștient.

Cum eviți reprimarea emoțiilor

Ceea ce învățăm în societate nu este cum să lucrăm cu emoțiile noastre, ci cum să le blocăm și să le evităm. Unii găsesc rezolvarea în consumul de alcool și de medicamente. Dar există o multitudine de alte moduri de a ne nega sentimentele. Când le recunoaștem, le putem împiedica să pună stăpânire pe noi. Emoțiile care ne afectează puternic nu sunt bune pentru sănătatea mentală sau fizică. Iată câteva dintre lucrurile pe care le poți face:

  • Caută metode prin care să îți îmbunătățești calitatea somnului. Cu siguranță că el a fost afectat de emoții, iar oboseala le întreține și chiar amplifică. Mergi la culcare în fiecare zi la aceeași oră.
  • Asigură-te că în cameră este întuneric: trage draperiile, folosește o mască pentru somn.
  • Renunță la expunerea la lumina albastră (telefon, tabletă, laptop, televizor) cu cel puțin trei ore înainte de culcare.
  • Ține un jurnal în care îți notezi liber tot ce îți vine în minte. Fără să te autocenzurezi sau să te judeci aspru pentru gândurile care îți vin în minte. Este o activitate bine de făcut înainte de culcare.
  • Exersează meditația și observă-ți modul de gândire. Dacă ai gânduri negative repetitive, străduiește-te să aduci un echilibru.
  • Folosește-ți emoțiile negative pentru a acționa pozitiv. Uneori, tot ce îți trebuie este „apăsarea pe buton” pentru a te propulsa.
  • Fii om, nu robot! Acceptă că e normal să ai emoții și că le vei avea toată viața. Dar în loc să le lași să se folosească de tine, inversează rolurile. Folosește-te tu de ele. Există o diferență între suprimarea și gestionarea emoțiilor. Suprimarea duce la o calitate slabă a vieții, dar gestionarea lor duce la o mai bună sănătate mentală.

Lucrează cu emoțiile tale

Totuși, pur și simplu învățarea oamenilor că emoțiile nu sunt sub control conștient, ar ajuta enorm. Biologia și anatomia de bază explică faptul că nu putem opri emoțiile să nu fie declanșate. Și asta pentru că ele provin din secțiunea din mijlocul creierului nostru care nu este sub control conștient. Cu toate acestea, atunci când oamenilor li se oferă educație privind emoțiile și abilitățile pentru a lucra cu ele, pot începe să se simtă mai bine.
.

My title page contents