Supă de fasole boabe – rețetă vegetariană gustoasă și rapid de pregătit

Supă de fasole boabe - rețetă vegetariană gustoasă și rapid de pregătit

Supă de fasole boabe – rețetă vegetariană gustoasă și rapid de pregătit. Supa de fasole este un prim fel vegetarian gustos, ușor și rapid de făcut, preparat cu fasole boabe Borlotti, piure de roșii și condimente.

Dacă vrei să ieși din rutina culinară, fasolea Borlotti este de mare ajutor și una dintre cele mai bune variante. Cu o coajă ușor crocantă și un miez cremos, acest tip de fasole te va ajuta să pregătești o garnitură sau chiar un fel principal foarte gustos și sănătos.

Supa de fasole este un prim fel vegetarian, revigorant și sărac în calorii, perfect pentru a fi pregătit atunci când temperaturile scad și ne dorim alimente mai calde. Ușor și rapid de făcut, această supă ușoară este preparată cu fasole boabe Borlotti, piure de roșii și condimente.

Această supă de fasole este un fel de mâncare super gustos, care poate fi făcută și mai substanțială pur și simplu prin adăugarea de crutoane sau alături de pâine de casă proaspătă.

Supă de fasole boabe

Porții: 2

Pregătire: 10 minute

Gătire: 20 de minute

Ai nevoie de:

500 g fasole boabe din conservă

500 ml bulion de legume fierbinte

100 g piure de roșii

1 ceapă albă

1 cățel de usturoi

1 frunză de dafin

1 crenguță de salvie

Rozmarin tocat după gust

Cimbru tocat după gust

Pătrunjel tocat după gust

Oregano tocat după gust

Ulei de măsline extra virgin după gust

Sare fină după gust

Piper negru după gust

 

Pregătești așa:

Pentru a pregăti supa de fasole, mai întâi scurgi zeama din conservă și clătești foarte bine fasolea, astfel încât să piardă aroma lichidului de conservare.

Presezi apoi usturoiul și tai ceapa grosier, după ce le-ai curățat în prealabil. Sotezi ceapa și usturoiul într-o oală neaderentă, cu un strop de ulei de măsline până când ceapa este moale.

Adaugi câte o jumătate de linguriță de oregano, cimbru, rozmarin, pătrunjel, frunze de dafin și salvie. Amesteci bine și fierbi timp de aproximativ un minut.

Adaugi fasolea, piureul de roșii și amesteci pentru a se omogeniza toate ingredientele. Gătești timp de aproximativ 5 minute, apoi adaugi supa de legume și continui să gătești încă 10-15 minute.

Îndepărtezi crenguța de salvie, frunza de dafin și cățelul de usturoi. Amesteci bine, adaugi un vârf de sare și un praf de piper. Servești supa de fasole fierbinte.

Variante și alternative

Dacă dorești, poți adăuga la supa de fasole alte ingrediente, cum ar fi mazăre sau cartofi. Pentru a o face și mai consistentă o poți servi cu crutoane sau cu felii de pâine proaspătă făcută în casă.

Recomandări

Pentru a face supa de fasole mai rapid folosești conserve de fasole (așa ca în rețeta de mai sus), dar, de asemenea, o poți face cu fasole proaspătă.

Dacă la sfârșitul gătitului, supa de fasole este prea groasă, o poți dilua cu un alt bulion de legume fierbinte. Dacă este este prea lichid, poți lua puțină fasole din supă, o zdrobești cu o furculiță până când obții un piure și îl pui înapoi în oală.

Păstrare

Supa de fasole rămasă poate fi păstrată timp de câteva zile în frigider, închisă într-un recipient etanș. Dacă ai folosit doar ingrediente proaspete, poți, de asemenea, să o congelezi. Poftă bună!

My title page contents