Cum afli dacă e stresat copilul tău. Cauze și comportament

Conform unui sondaj din SUA, stresul afectează mulți copii: 72% au comportamente negative legate de stres. Anxietatea este o problemă comună cu care se confruntă copiii de astăzi. Ca și în cazul adulților, copiii răspund diferit la stres, în funcție de vârstă sau personalitate.

 

Nu este întotdeauna simplu să recunoști un copil stresat, însă poți urmări dacă i se schimbă brusc stările de spirit. Dacă are izbucniri nervoase, dacă își schimbă programul de somn sau dacă face pipi noaptea în pat. Alți copii experimentează și trăiri fizice: dureri de burtă, dureri de stomac, dureri de cap. De asemenea, unii copii pot avea probleme de concentrare la școală. Unii nu reușesc să-și facă temele, în timp ce alți copii devin introvertiți. Petrec din ce în ce mai mult timp singuri, nu mai sunt comunicativi. Unii copii pot avea coșmaruri sau nu mai au încrederea că se pot descurca singuri. Și atunci stau numai pe lângă părinți.

Copii mari, obiceiuri de copii mici

Copiii mai mici pot recăpăta obiceiuri de bebeluș: își sug degetul, își învârt părul, își bagă degetul în nas. Copiii mai mari pot deveni agresivi, sfidează autoritatea, agresează colegii etc.

Odată ce părinții stabilesc dacă ceea ce suferă copilul lor este ceva temporar sau o tulburare de anxietate mai profund înrădăcinată, atunci pot găsi modalități de a-și ajuta copilul să gestioneze stresul și anxietatea .

Semne de anxietate la copii

Modificările comportamentului sau ale temperamentului sunt semne comune care pot indica faptul că copilul poate simți sentimente de stres și anxietate. Unele semne comune includ:

  • Plângeri de dureri de stomac sau de dureri de cap;
  • Probleme de somn sau dificultate de concentrare;
  • Modificări comportamentale, cum ar fi starea de spirit;
  • Dezvoltarea unui obicei nervos, cum ar fi rosul unghiilor;
  • Refuzul de a merge la școală sau de a avea probleme la școală.

Cauzele comune ale stresului din copilărie

Sursa de anxietate și de stres la copii poate fi ceva extern, cum ar fi o problemă la școală, schimbări în familie, sau un conflict cu un prieten. Sentimentele anxioase pot fi, de asemenea, cauzate de sentimentele și presiunile interne ale copilului, cum ar fi dorința de a învăța bine la școală sau de a se înțelege bine cu colegii. Unele cauze comune ale stresului la copii includ:

  • Modificări majore în familie. Modificările majore ale vieții care pot duce la stres în cazul copiilor includ divorțul, moartea cuiva din familie, mutarea sau chiar nașterea unui frate. Modificările majore ale vieții pot schimba sentimentul de siguranță al copilului și îl pot face să se simtă confuz și anxios;
  • Presiune indusă de sine. Mulți copii pot experimenta anxietatea, din dorința de a fi foarte buni la școală. Poate v-ar plăcea să fie ca alt copil. Presiunea generată de propria persoană este deosebit de frecventă la copiii, care se tem să facă greșeli sau consideră că nu sunt buni la ceva. Că nu îndeplinesc așteptările părinților;
  • Știri cu impact emoțional. Știrile din presă și știrile televizate despre dezastre naturale, terorism și violență pot fi supărătoare și pot provoca adesea stres copiilor. Atunci când copiii văd și aud despre evenimente teribile, încep să se îngrijoreze că se poate întâmpla ceva rău cu ei sau cu cineva drag lor;
  • Un film înfricoșător sau o carte. Povestirile fictive pot cauza, de asemenea, stres sau anxietate copiilor. Copiii sunt frecvent afectați de scene înfricoșătoare, violente sau supărătoare dintr-un film sau pasaje dintr-o carte. În timp ce unii copii ar putea fi mai sensibili la un anumit conținut media decât alții – ceea ce este înfricoșător sau supărător pentru un copil ar putea să nu-l afecteze pe altul – este o idee bună să știi ce l-ar putea supăra pe copilul tău. Astfel, ai știi să limitezi conținutul media violent.

 

Care este comportamentul unui copil stresat?

– Agresivitate;
– Încăpățânare;
– Regresie;
– Lipsa dorinței de cooperare;
– Refuzul de a merge la grădiniță sau la școală;
– Dificultăți de concentrare;
– Tendința de a dezvolta frici;
– Văicăreală;
– Nivel imunitar scăzut (somatizare).

Creierul își pierde odată cu înaintarea în vârstă, încet, abilitatea de a regla nivelul hormonilor. Dacă suntem în permanență stresați sau anxioși, avem tendința de a produce mai mult cortizol, iar senzorul de alarmă din organism nu se mai declanșează atât de repede ca în tinerețe.

 

 

 

My title page contents