Scoala mea draga

Scoala mea draga, te iubesc si te ador…dar, uneori, nu vreau sa te mai vad. Asa sa fie oare? Voi ce credeti? Copiii nostri, copiii vostri cum vad scoala? Merg cu bucurie acolo? Daca da, de ce? Daca nu, la fel.

 

Ma uit in fiecare zi la fiica mea. Ii place sa mearga la scoala. E centru universului ei. Are emotii, uneori. Atunci cand are evaluari, conflicte cu copiii, dar chiar si asa. Scoala reprezinta o buna parte din viata sociala a copiilor nostri. Si atunci, l-am intrebat pe Gaspar Gyorgy ce se afla in spatele iubirii sau neiubirii de scoala. Am vrut sa aflu daca ii poti determina pe copii sa mearga cu drag la scoala, iar raspunsul a venit clar si raspicat.

Scoala mea draga

„Aceasta este o altă idee periculoasă – „să meargă cu drag la școală”. Noi nu avem nevoie să mergem cu drag la școală, avem nevoie să ne simțim în siguranță alături de colegi și profesori. Regula de aur este ca părintele să-i găsească copilului o clasă în care învățătoarea să fie în primul rând umană. Să vorbească pe limba copiilor și să nu fie prizoniera rezultatelor academice.

Performante si iar performante

Realitatea ne arată că această obsesie față de performanța școlară este extrem de păcătoasă și în majoritatea cazurilor efectele secundare sunt net superioare beneficiilor. Forțează zece copii să meargă „cu drag” la școală și 5 dintre ei, sigur, vor dezvolta o formă de anxietate. Ajută zece copii să se integreze la școală, să se simtă în siguranță și toți zece vor simți că locul lor este la clasă”.

Dupa teste si evaluari…

Dupa cum va povesteam, la noi acasa, e mai greu sa te intorci la scoala dupa un rezultat mai prost la vreun test. Tine de increderea in sine, de nsiguranta…si lucram aici. Iar specialistul ne indruma.

„Lecția cea mai bună este a exemplului personal. Dacă tu ca părinte ești uman și empatic față de sine atunci când greșești, copilul tău va învăța să se ridice de jos. Dacă tu ca părinte reacționezi exagerat în astfel de momente, nu te aștepta ca copilul din viața ta să creadă că „este normal să mai greșim uneori”.

Viata continua

Si sunt si mai curioasa si continui pentru ca vreau sa aflu. Cum fac ca sa le umplu  bateriile acasa astfel incat la scoala sa faca fata presiunii?

„Ajutându-i să-și cultive inteligența emoțională. Toți copiii au nevoie de o prezență conștientă și flexibilă din partea părinților. În lumea relațiilor interumane nu putem vorbi despre rețete sigure care vor duce la crearea unor adulți perfecți. In unele momente, copilul are nevoie de joacă, în altele să-l ținem în brațe, să mâncăm alături de el. Să folosim cuvinte „urâte”, să plângem împreună sau să râdem”, ne indruma Gaspar.

Notele si rolul lor

Tot in acest context, am vrut sa aflu cum vede un psiholog treaba cu notele. Care e pozitia lui? Si daca e important sa punem presiune pe copii in ceea ce priveste performanta la scoala? Conteaza performanta?

„Probabil contează, dar nu-i sigur că și ajută. Eu am avut rezultate medii în toți anii de școală. Abia prin liceu am învățat ceva mai bine (pentru că eram îndrăgostit de profesoarele de română și istorie). In meseria mea sunt bun pentru că am învățat să fiu bun față de mine. Mi-am dat seama că merit mai mult de la viață și că este păcat să-mi irosesc această minunată călătorie. Si asta nu e  datorită faptului că la BAC, la limba franceză am luat nota zece, sau că am fost cel mai bun din clasă la istorie și română. Din punctul meu de vedere, contează mult mai mult ceea ce este invizibil, decât ceea ce este vizibil și comparabil.”, adauga specialistul.

Ce aduc notele mari?

Si eu mai intreb, macinata de rani din copilarie. Ai vreun avantaj in plus in viata daca ai note mari? „Pe moment poate că da, cei mai mulți te vor aprecia și vei culege multe laude. Dar întrebarea cheie este – Pentru cine sunt notele mari? Dacă sunt pentru alții (cum a fost în cazul meu) ușor ajungi să plătești cu moneda subjugării emoționale și sociale. Vei fi genul de adult care a învățat că este valoros doar dacă le face celorlalți pe plac. Dacă notele sunt doar un bonus, pentru că copilului, în fapt, îi place să învețe, atunci cred că da – putem vorbi implicit despre un avantaj al notelor mari.

 

Conferinta

Pe 11 iunie, Gaspar Gyorgy, vorbeste in cadrul conferintei „Liber la educatie sau educatie la liber?” ( Hotel Sheraton), despre cat de mult sau nu este legat succesul unui copil de evolutia lui scolara. 

My title page contents