Ai auzit de părinții elicopter? Încerci să afli dacă și tu ești un astfel de părinte, ba chiar speri să nu te încadrezi în această categorie? Ai vrea să fii un părinte implicat fără să-ți sufoci copiii, dar nu prea știi dacă îți și iese. Încercăm să te ajutăm să-ți dai seama dacă și tu ești un părinte elicopter.
Termenul „părinte elicopter” a fost folosit pentru prima dată în cartea dr. Haim Ginott din 1969, „Between parent and child”, de către adolescenți care au spus că părinții lor trec peste ei ca un elicopter. Ulterior, termenul a devenit a devenit suficient de popular, astfel că a fost introdus în dicționar în 2011.
Copiii educați de genul de părinți elicopter au o dezvoltare mai redusă a abilităților de control emoțional și comportamental, o capacitate mai mică de a reacționa în mod adecvat la situații dificile. De exemplu, în contextul școlar, cu colegii lor și în raport cu performanțe școlare scăzute.
Pe de altă parte, atunci când părintele lasă mai multă autonomie copiilor, copiii cresc mai capabili să se calmeze și să reacționeze autonom în situații de stres. Și au mai puține dificultăți atât în școală, cât și în relații.
Părinții elicopter – Ei îi spun întotdeauna copilului ce să facă
Sunt acei părinți care își protejează prea mult copiii, care fac totul pentru aceștia, pentru a le face viața mai ușoară. Potrivit unui studiu recent, copiii ar avea de suferit. Părinții supraprotectori pot bloca capacitatea copiilor lor de a gestiona emoțiile și comportamentele.
Părinții elicopter își îndrumă în mod constant copiii, spunându-le în permanență cu cine să se joace, ce să facă cu o jucărie, cum să facă ordine după ce se joacă. Sunt prea rigizi și cer prea mult, iar copiii lor reacționează în moduri diferite. Unii manifestă atitudini sfidătoare, alții frustrare, sau sunt apatici. La cinci ani, copilul are o mai mare încărcătură emoțională și are probleme de gestionare a comportamentului. Conform unui studiu, este un lanț care nu se rupe, deoarece acești copii, la zece ani vor avea o performanță școlară mai mică decât ceilalți copii și mai multe probleme de relaționare. În schimb, cei care au dobândit capacitatea de a se calma singuri în situații de stres, sunt capabili să gestioneze mai bine mediul școlar, mai târziu ca preadolescenți.
Care sunt semnalele unui părinte elicopter?
Site-ul WebMd a identificat 7 atitudini tipice ale acestor părinți și modul în care acestea ar trebui schimbate:
- Țin locul copilului în diferite situații și se străduiesc să-i facă viața mai ușoară;
- Ei duc luptele copilului lor. Soluția nu este rezolvarea problemelor copiilor, ci sprijinirea acestora, ajutând la gestionarea emoțiilor;
- Îi fac temele. Soluția este să-i lași micile provocări, recompensându-l atunci când reușește;
- Își țin copilul „în lesă”. Soluția este de a-i da posibilitatea de a fi mai independent;
- Aceștia acționează ca o servitoare personală. Soluția este să începeți să-i încredințați copilului sarcini simple;
- Nu-l lasă să facă nimic, de teamă să nu fie rănit. Scopul este de a-i oferi siguranță copilului, dar nu trebuie ținut într-un glob de sticlă.
- Nu-i permit să greșească. Soluția este să-i permiți să facă greșeli și să-l încurajezi să se ridice.
Părinții elicopter. De ce ajung părinții la acest stil?
Aceste tip de manifestare a rolului de părinte se poate dezvolta din mai multe motive. Iată patru declanșatoare comune:
Teama de consecințe cumplite:
Părinții s-ar putea teme de o notă scăzută, de respingerea din partea echipei sportive din care face parte copilul sau de un eșec în cadrul unui interviu de muncă. Părinții nu acceptă să poată face ceva mai mult pentru copilul lor și să nu facă. Consideră că nu-și ajută copilul îndeajuns.
Sentimente de anxietate:
Îngrijorările legate de economie, piața muncii și lume, în general, pot împinge părinții să preia mai mult control asupra vieții copilului lor, în încercarea de a-l proteja.
Supracompensare:
Adulții care s-au simțit neiubiți, neglijați sau ignorați când erau copii, pot recurge la supracompensare, oferindu-le propriilor copii mai mult decât au nevoie. Atenția și monitorizarea excesive sunt încercări de a remedia o deficiență pe care părinții au simțit-o în propria lor creștere.
Presiunea din partea altor părinți:
Când părinții observă că alți copii au părinți supraimplicați sau sunt părinți elicopter, se vor simți îndemnați să facă la fel, să nu se lase mai prejos. Vor simți că dacă dacă nu se implică mai mult în viața copiilor lor sunt părinți răi. Vina este o componentă importantă în această dinamică.
Efectele părinților elicopter
Mulți părinți elicopter încep cu intenții bune. A fi părinte implicat are multe beneficii pentru un copil, cum ar fi sentimentele de dragoste și acceptare, o mai bună încredere în sine și oportunități de creștere. În același timp, eșecul și provocările îi învață pe copii noi abilități și, cel mai important, îi învață pe copii că pot face față singuri eșecurilor și provocărilor.
Cum să eviți să te transformi într-un părinte elicopter?
Deci, cum pot părinții să aibă grijă de copilul lor, fără a-i inhiba capacitatea de a învăța abilități importante de viață? Aceștia trebuie să fie atenți la copilul lor (factorii de stres, punctele lui forte, emoțiile) și să reflecteze la adultul pe care încearcă să îl crească. În termeni practici, aceasta înseamnă a lăsa copilul să se zbată, permițându-i să fie dezamăgit, ajutându-l să lucreze prin eșec. Înseamnă să-ți lași copilul să îndeplinească sarcinile pe care acesta e capabili fizic și mental să le îndeplinească.
Sfaturi care să te ajute să nu devii părinte elicopter:
- Ai încredere în copilul tău. Dacă vrea să facă lucrurile singur, lasă-l să le facă;
- Nu încerca să împiedici copilul să experimenteze sentimente negative, cum ar fi dezamăgire, tristețe, singurătate, eșec;
- Nu-ți trata copilul cu mănuși. Toată lumea trebuie să experimenteze diferite sentimente în copilărie și adolescență, este esențial să învățăm cum să le abordăm;
- Relaxează-te. Dacă copilul va merge într-o excursie școlară timp de trei nopți, nu va muri de foame sau din lipsa somnului. Se va distra bine cu colegii săi de clasă, atâta timp cât părinții nu intervin;
- Ajută-ți copilul să-și controleze emoțiile și comportamentele, dar fără a exagera. Este corect să le explicăm pentru a înțelege cum se simt și că anumite emoții și consecințe pot rezulta din anumite comportamente;
- Explică-i copilului că există câteva strategii pozitive și relaxante precum respirația profundă, ascultarea muzicii, colorarea, căutarea refugiului într-un spațiu liniștit.
