Înotul este considerat una dintre cele mai sănătoase forme de mișcare și este adesea recomandat copiilor. Cu toate acestea, mulți părinți au rezerve și chiar temeri când vine vorba de copilașul lor. Specialiștii recomandă acest sport nu doar micuților care încep să meargă, ci și celor abia își mențin echilibrul. Dar cât de bun este înotul pentru bebeluși?
Există o serie întreagă de beneficii pentru bebelușul tău care îți vor spulbera cu siguranță neîncrederea.
Mai întâi, nu trbuie să îți faci griji în privința acestui sport. De ce? Bebelușii pot învăța să înoate de la o vârstă foarte fragedă. Vârsta recomandată pentru a începe lecțiile de înot? 3 luni!
Bebelușul tău nu se va afla în pericol niciun moment pentru că se va afla sub supravegherea ta și a unui instructor. Cu toate acestea, este recomandat să te consulți cu medical pediatru înainte de –ți înscrie micuțul la cursuri de înot.
În plus, îți poți pregăti copilul pentru aceste lecții înainte de a-l duce prima dată la piscină. Poți folosi momentul în care îi faci baie pentru ca acesta să înceapă să se simtă comfortabil și liniștit în apă.
Cele mai importante beneficii ale înotului pentru bebeluși
Dacă te întrebi cât de bun este înotul pentru bebeluși, ți-am pregătit o listă cu cele mai mari avantaje ale acestui sport.
- Înotul îmbunătățește funcțiile de coordonare și echilibrul bebelușului. Deoarece o mare parte din corpul micuțului este sprijinit de apă, principalul său focus va fi să își mențină echilibrul. S-a observat că bebeluși care înoată au un simț al echilibrului mai dezvoltat.
- Înotul ajută la dezvoltare reflexelor motorii
- Înotul dezvoltă forța musculară și întreaga musculatură a corpului
- Înotul este o bună ocazie de a crea o legătură emoțională cu bebelușul tău. În timpul acestor lecții, micuțul tău se bucură de toată atenția și grija ta.
- Înotul întărește sistemul imunitar și îl face mai rezistent la infecții și răceli
- Înotul este un bun prilej pentru dezvoltare cerebrală și stimulare celulelor nervoase.
- Pe lângă efectele benefice asupra musculaturii și articulațiilor, înotul îmbunătățește activitatea plămânilor și a inimii
- Înotul contribuie la îmbunătățirea calității somnului. Pentru că este un sport relaxant și îi consumă din energie, bebelușul va dormi mai bine și se va trezi mai puțin pe parcursul nopții.
- Înotul poate crește pofta de mâncare. Mișcare fizică și apa caldă vor stimula apetitul bebelușului.
- Înotul contribuie la dezvoltarea încrederii – este un sport care, în timp, contribuie la dezvoltarea personalității și a capacității de adaptare!