Mofturile copiilor la mancare. Cum îl convingi să mănânce

Cum te descurci cu mofturile copiilor la mancare? Care e raportul copilului tau cu hrana? Mananca cu placere? Suficient? Cu pofta? Variat? Si ce solutii ai pus in practica ca sa va fie cat mai bine? Ne da detalii Alina Ioana Ciocodan de la Smart Box Family.

Multi copii nu mananca asa cum ar vrea parintii. Asa, numitele mofturi la mancare nu au legatura doar cu alimentele, ci si cu nevoia copilului de a-si afirma propria independenta. Daca stim cateva lucruri despre dificultatile cu care ne intalnim in alimentatia copiilor, putem gasi mai usor solutii. Cel mai frecvent comportament alimentar nefunctional al copilului este selectivitatea alimentara. Altfel spus:refuzul de a manca anumite alimente care au un anumit gust, textura sau miros.

Tu stiai cum e cu mofturile?

De exemplu, unii copii prefera sa manance numai cartofi prajiti si biscuiti si refuza legumele sau fructele. Sau, din cauza unei experiente neplacute cu fasolea verde, copilul poate generaliza si refuza toate legumele verzi. Sau chiar toate legumele. O alta situatie intalnita des este refuzul de a manca daca un aliment atinge alte alimente din farfurie.

Mofturile copiilor la mancare. Uraste fasolea verde?

A-i da copilului informatii despre o alimentatie sanatoasa este o metoda insuficienta pentru a-i modifica acest comportament. Primul pas este sa intelegem cu ce ne confruntam de fapt.

Apetitul copiilor este influentat de ciclurile de crestere. Intre 1 si 5 ani, este foarte obisnuit ca un copil sa manance foarte bine intr-o zi si sa faca o multime de mofturi a doua zi. Uneori este nevoie sa oferim copilului un aliment de 6-10 ori pana accepta sa-l guste. Si chiar si asa nu avem garantia ca o va face.

Mofturile copiilor la mancare. Ce vor copiii?

Copiilor le plac situatiile repetitive si familiare. De aceea pot cere de exemplu paste fara sos sau alte mancaruri simple, pe care sa le identifice usor, care sa-i fie cunoscute. De multe ori parintii sunt surprinsi, mai ales cand copiii refuza sa incerce sau sa consume alimentele pe care parintii le prefera. Pur si simplu, preferintele lor difera de ale noastre. In afara de aspectele legate de gustul, textura si imaginea alimentelor, si alti factori influenteaza selectivitatea alimentara. Uneori, activitatile unui copil sunt mult prea interesante pentru a pierde timp cu mancarea. Alteori, copiii invata limitele comportamentului acceptabil, testandu-le. Ei pot fi foarte categorici cand aleg daca sau ce mananca. Asta este doar o parte a dezvoltarii lor sociale, intelectuale si sociale.

De ce spun NU?

Mai mult decat atat, uneori copiii pot refuza sa manance nu pentru ca nu le place mancarea (uneori nici nu o gusta inainte de a refuza). Uite de ce: refuzul lor produce o reactie foarte interesanta din partea parintilor. Vestea buna este ca, in timp, tendinta de a refuza noile alimente scade. Apoi, copilul va consuma cu placere o varietate de alimente sanatoase, chiar daca acum refuzurile lui sunt foarte frustrante.

Mofturile copiilor la mancare. Nu il forta sa manance

A forta copilul sa manance, a-l pacali, ameninta sau pedepsi sunt metode ineficiente de a modifica obiceiurile alimentare ale copilului. Aceste gesturi ii cresc disconfortul si fac si mai neplacute alimentele refuzate. Copilul incepe sa simta aversiune si fata de momentul mesei. Apoi, poate veni tot mai des cu raspunsul „nu mi-e foame”, pentru a evita o noua lupta cu parintii. Nici pentru copil si nici pentru parinti, masa nu mai reprezinta ceva placut si generator de confort in familie.

Cum reglezi selectia mancarii?

Exista multe lucruri pe care le putem face pentru a regla tendinta copilului de a selecta mancarea. Putem stabili un program fix pentru mesele principale ale zilei. Putem stabili o limita de timp pentru fiecare masa dupa care mancarea nu mai este accesibila pana la urmatoarea ora de masa. Putem sa ne reglam propriile asteptari. Si putem cere copilului sa ia un anumit numar de inghitituri in loc sa-l obligam sa termine tot din farfurie de fiecare data. De asemenea, e ok ca al nostru copil sa stea la masa impreuna cu familia nu mai mult de 15 minute, dupa care se poate intoarce la joaca. Acceptarea mancarii de catre copil depinde in mare masura si de atmosfera din familie atunci cand stam la masa.

Mofturile copiilor la mancare. Alimente, copii, mofturi

Numarul de expuneri la un aliment (de cate ori copilul are ocazia sa incerce gustul) variaza si poate sa fie de la 2-3 expuneri, pana la 20-30 de expuneri. Important este ca parintele sa nu renunte la cresterea familiaritatii copilului cu alimentul. Sa nu il ascunda printre alte alimente sau sa il retraga din alimentatie prea devreme. Expunerea la un aliment trebuie sa se realizeze treptat. Cresterea familiaritatii copilului cu alimentele mareste probabilitatea asocierii lor cu ceva placut. Putem creste familiaritatea cu alimentele noi si acceptarea acestora, prezentandu-le mai intai copiilor imagini cu respectivele alimente. Cand gasim denumiri amuzante pentru alimente, copiii (chiar si cei mai mari) le accepta mai usor. Iata cateva exemple: salata de cruditati este „salata iepurasului”, spanacul sau brocoli sunt „secretul fortosilor” , morcovii sunt „ochi de vultur”.

Respecta orele

Este recomandat sa contextualizam comportamentul de a manca pentru a creste probabilitatea de a respecta ora mesei si spatiul dedicat mesei. Daca lasam copilul sa manance oriunde (la televizor, in timp ce se joaca) si la orice ora (cand „da semne” ca ii e foame) nu il ajutam sa invete un comportament sanatos de masa. Daca asociem prea multe comportamente in acelasi context, de exemplu, copilul se joaca sau se uita la televizor, atentia lui va fi centrata pe mai multi stimuli si va fi mai putin atent la gustul, mirosul, textura alimentelor. In consecinta, mintea poate intelege gresit anumite semnale, de exemplu: cand stau si ma uit la televizor incep sa „am senzatia de foame” pentru ca ea a invatat ca atunci cand este televizor este si mancat.

Mofturile copiilor la mancare. Au modele

Copiii sunt foarte receptivi la modelare si este esential sa observe parintii consumand un aliment. Sa vada ca gustul, mirosul si textura acestuia ii fac placere adultului. Copilul trebuie sa te vada consumand legume si fructe si exprimand verbal faptul ca aceasta iti face multa placere. Atunci cand copilul incearca, este important sa laudam si sa recompensam fiecare comportament de expunere la alimentul nou.

 

 

 

My title page contents