Fii un părinte care nu țipă la copiii săi! Fii bună! Cum? Ai încercat sa fii o mamă „bună” care nu țipă, dar oricât de mult ai încercat, nu a mers niciodată.
Singura modalitate de a le atrage atenția copiilor a fost strigatul la ei, din adâncul plămânilor. Doar atunci ei știu că ești serioasă. Atunci ei știu că tu ai controlul. Corect? Dacă stai, însă, să analizezi un pic situația ai să realizezi că țipatul la copii reprezintă, de fapt, lipsa controlului. Tocmai de aceea, pentru că te simți fără putere, încerci să recapeți controlul prin utilizarea „forței” verbale. La un moment dat, creierul trece de la gândirea logică la reacțiile emoționale, cu alte cuvinte, în mijlocul unei situații aprinse, nu poți gândi clar. Ca să-ți poți recăpăta controlul, iată ce trebuie să faci.
Inspiră adânc
Știu că sună ca un clișeu, dar trebuie să îți analizezi propriile emoții înainte de a merge înainte. Așa că îți poți spune „Nu am niciun control asupra situației”, frază care trebuie să te facă să inspiri adânc de câteva ori. Sau poate închizi ochii și observi cât de ridicat este pulsul inimii tale, moment în care trebuie să îți încetinești ritmul alert al respirației.
Monitorizează situația
Observă lucrul de care are n evoie copilul tău în acest moment. Comportamentul lui are un obiectiv, deși acesta nu este clar încă de la început. Are nevoie să se conecteze cu tine? Are nevoie să fie ascultat? Este înfometat, însetat sau obosit? Are nevoie ca tu să te retragi și să îi dai un pic de spațiu sau timp de gândire? Își exprimă un sentiment legat de o decizie pe care nu o poate controla? Află răspunsul tuturor acestor întrebări, indiferent de cât ești de ocupată sau supărată pe copil și vei ajunge să controlezi situația cu adevărat.
Fii un părinte care nu țipă la copii! Explorează-ți opțiunile
Poate ca primul tău instinct este să îți pedepsești copilul pentru situația care a condus la țipat. În loc de a face asta, însă, rotește-ți umerii înainte și înapoi, îndreaptă-ți spatele, găsește un ton hotărât al vocii și ia o decizie care să fie în direcția nevoii copilului tău. Iată câteva sugestii:
-
Crește conexiunea cu copilul tău
-
Poartă-te copilăros, cântă diverse melodii, folosește voci prostești
-
Îmbunătațește-ți ascultarea
-
Răspunde empatic
-
Găsiți soluții împreună
-
Schimbă mediul
-
Setează limite cu blândețe dar și fermitate
-
Împărțiți un sandviș împreună
-
Schimbă mesajul
Nu trebuie să rezolvi fiecare situație perfect. Căci ești imperfectă, la fel ca și copiii tăi, la fel ca toți oamenii din lume. Tocmai de aceea, pentru că mesajul transmis de țipetele tale este „Nu am controlul situației!”, trebuie să îl schimbi cu „Am controlul situației” sau „Te iubesc și vom trece și peste această situație”.