Copiii foarte mici (până la 4 ani) nu spun niciodată minciuni. Aceasta nu înseamnă că ei nu mint, ci pur și simplu că, în cazul lor, nu este posibil să vorbim despre minciuni în sensul strict al cuvântului. Minciuna, de fapt, implică faptul că persoana care o spune, cunoaște diferența dintre adevăr și ficțiune. Și decide în mod deliberat să sublinieze a doua variantă, mai degrabă decât pe prima. Și totuși, atunci când apare minciuna, te întrebi: Cum înveți copilul să nu mai mintă?
Un copil în vârstă de 2 ani ar putea spune o minciună fără să-și dea seama, fiind convins că ceea ce a spus el este adevărat. Prin urmare, este imposibil să-l pedepsești sau să-l cerți pentru minciună, deoarece, în cazul său, pedeapsa nu ar avea decât efectul de a-l face să fie confuz. În jurul vârstei de 8 ani, copiii învață să mintă în mod deliberat, pentru a scăpa de o pedeapsă.
Cum înveți copilul să nu mai mintă? Iată câteva sfaturi pentru a-i învăța pe copii să evite minciunile:
– Transmite-i copilului conceptul de încredere
Cei care spun adevărul merită încredere. Și cu o persoană în care crezi, sigur vrei să-ți petreci mai mult timp.
– Învață-l diferența dintre realitate și fantezie
Când auzi o poveste inventată, îi poți spune că este o poveste frumoasă, dar nu este credibilă. Informațiile sunt false. Încearcă să refaci povestea și s-o prezinți într-o variantă credibilă. Și cu informații corecte.
– Minciuna ascunde uneori o dorință
Dacă există o problemă, încearcă să înțelegi de ce a mințit copilul. Dacă minciuna ascunde o problemă, propune-i o soluție alternativă. Află mai întâi de ce minte. Poate își dorește un lucru și i-a fost mereu refuzat. Atunci el a luat lucrul de undeva și a mințit. Nu și-a recunoscut vina, de frică. Sau poate se preface bolnav, doar pentru a i se da mai multă atenție. Mai ales dacă, de regulă, părintele e mereu grăbit și îi spune că nu are timp de el.
– Nu eticheta niciodată un copil ca un „mincinos „
Riști să îl simți chiar așa, iar în timp, îl faci să devină exact cum l-ai etichetat. În timp, etichetele tind să încurajeze și să consolideze acele comportamente pe care cineva și-ar dori să le evite.
– Când copilul recunoaște sincer greșelile sale, nu-l pedepsi imediat. Dă-i o pedeapsă corectă, ținând cont de sinceritatea sa, ceea ce este de apreciat. Pedeapsa trebuie să existe, dar să fie mai mică, având în vedere și partea de comportament bun. În caz contrar, dacă nu îi este apreciat comportamentul bun, sau luat în calcul curajul de a fi sincer, copilul va fi tentat să mintă și mai mult. Iar copilul sau adolescentul ar concluziona că este mai bine să minți decât să fii sincer.
– Poți câștiga încrederea copilului, prin faptul că nu îl pedepsești cu prima ocazie, dar îl încurajezi să-ți spună despre boacănele lui (chiar dacă a făcut lucruri foarte rele), în loc de minciuni.
– Evită să-l pedepsești pentru o mică minciună
Mai ales dacă nu are consecințe grave. Ai risca să declanșezi un șir de minciuni, pentru a evita noi pedepse.
– Când minciunile sunt frecvente, este recomandabil să nu exagerezi prin manifestarea furiei. Pe de altă parte, trebuie să mergi la rădăcina problemei și să cauți motivele care împing copilul să-i fie frică să fie sincer. – De ce nu ai spus adevărul? Știi că trebuie să fim sinceri, pentru că împreună putem găsi o soluție. Să vedem ce putem face, fără să minți.
– Întotdeauna dă-i un bun exemplu!
Încearcă să nu minți niciodată copilul atunci când pune întrebări dificile sau jenante. Atât sinceritatea, cât și minciunile sunt învățate de către copii din exemplul părinților lor!
