Greșeli făcute de părinți în educația copiilor. Când așteptările depășesc realitatea

Greșeli făcute de părinți

De multe ori, așteptările părinților întrec posibilitățile sau disponibilitatea copiilor. Părinții sunt foarte pretențioși când vine vorba despre copiii lor. Ba chiar parcă sunt într-o competiție continuă cu alți părinți. Astfel, că nici nu realizează stresul sau disconfortul pe care îl creează copiilor lor.

 

Unii părinți au așteptări mari pentru copiii lor. Ei vor multe de la copii și așteaptă de la aceștia să ofere tot ce pot, pentru a-și dezvolta întregul potențial. Doar că, este posibil ca părinții să nu primească niciodată rezultatele pe care le așteaptă. Nu pentru că nu ar putea neapărat, ci pentru că, copiii nu sunt disponibili și mai ales nu sunt disponibili atunci când vor părinții. Ei nu sunt un buton de apăsat pentru a se îndeplini o dorință. Și ei la rândul lor au nevoi, dorințe, stări. O autoanaliză nu ar strica să-și facă fiecare părinte, pentru a afla unde greșește. Și sigur greșește orice părinte, doar că nu îi este ușor să recunoască.

Iată 5 greșeli ale părinților prea exigenți

1. A cere prea mult nu înseamnă obținerea unei performanțe crescute

Ce se întâmplă când cineva pune presiune pe altcineva? Ne simțim motivați sau mai degrabă avem un disconfort pentru că nu știm cum să facem față stresului insuportabil. Prea multe cereri, așteptări produc anxietate, stres. În acest caz, copiii vor avea probleme cu stima de sine. Atunci când nu îndeplinesc așteptările părinților, ei cred că nu sunt capabili și se vor descuraja. Trebuie să le oferim copiilor spațiu, libertate. Presiunea pusă nu dă întotdeauna rezultate bune.

2. Perfecționismul nu este pozitiv

Foarte mulți suntem perfecționiști și le cerem copiilor să fie la fel. Deși știm că nu există perfecțiune, ci, putem cel mult, tinde spre ea. Suntem imperfecți și facem greșeli. Dar din greșeli, atât copiii, cât și adulții învață cel mai bine. Pentru că tot ce doare, rămâne ca o amprentă. Părinții exigenți nu tolerează greșelile copiilor. Dacă nu ne împiedicăm, ci mereu vrem să mergem drept, nu putem realiza consecințele alegerilor noastre. Permite-i copilului să mai și greșească.

3. Așteptările neîndeplinite provoacă frustrare

Dacă nu ne îndeplinesc așteptările, nu înseamnă că ei greșesc sau nu ascultă, ci poate că noi, părinții, avem așteptări prea mari de la copii. Să nu uităm, copiii își doresc să facă cele mai bune lucruri, să ne simțim mândri de ei. Doar că pe unele nu le pot duce la îndeplinire. Nu sunt potrivite cu potențialul lor. Nu este greșit să ne dorim ca cei pe care îi iubim să aibă cele mai bune lucruri. Această responsabilitate, totuși, ne aparține. Obiectivele sunt personale și nimeni nu le poate stabili sau le impune altora.

4. Relații personale și problemele ce apar

Relațiile personale sunt foarte importante pentru noi, dar părinții prea exigenți le pot compromite în mod semnificativ prin atitudinea lor. Copiii vor începe să dea mai puțină importanță relațiilor. Trebuie să se concentreze asupra muncii și asupra obiectivelor care trebuie atinse. În ceea ce privește relațiile, părinții trebuie să fie realiști, nu exigenți. În caz contrar, se vor pierde unii de alții.

5. Afecțiunea trebuie câștigată

Copiii care au părinți exigenți, măsoară afecțiunea pe care o primesc în funcție de așteptările sau nevoile părinților. Astfel, ei învață că dragostea nu este necondiționată, ci depinde de alți factori. Ei știu că dacă fac o greșeală, părinții nu îi vor mai iubi. Ei observă că dacă nu le îndeplinesc așteptările părinților, ei nu vor merita dragostea părinților lor. De aici va porni lipsa de respect de sine și o puternică insecuritate, care mai târziu se va observa în relația copilului cu alte persoane. Astăzi, copiii au nevoie de aprobare pentru orice din partea părinților. Nu au libertate și trăiesc sub presiune. Un semn al nefericirii și al eșecului. Părinții trebuie să învețe că nimeni nu e perfect, cu atât copilul lor aflat în plină dezvoltare. Ei trebuie să aprecieze abilitățile copilului, nu neapărat rezultatul, influențat de foarte mulți factori.

My title page contents