Generația hi-tech nu se prea lasă dusă din casă. Din păcate… Mișcare?! Parcă mai multă fac părinții decât copiii. Nu știi cum convingi copilul să facă sport? Să căutam soluții împreună! În echipă!
Activitatea fizică este poate cel mai important mod prin care se poate păstra o stare bună de sănătate. Și care este de folos și în obținerea performanțelor școlare. Mulți părinți suntem îngroziți de faptul că fiul/fiica nu manifestă niciun interes pentru mișcare. Dimpotrivă… Îți demonstrează în fiecare zi că ar sta… până ar obosi. Hei, nu capitula! Mai bine informează-te cum convingi copilul să facă sport. Trebuie să existe o metodă bună și pentru el!
Un cuvânt înainte
Până să trecem la sfaturile propriu zise, am o mare rugăminte. Mare de tot! Te implor, nu te mai strădui să găsești toate metodele posibile de a ține copilul departe de orele de sport de la școală! Știu sigur că sunt mulți, foarte mulți părinți care inventează motive pentru care copilul nu poate face sport. Cum știu și că unii „complotează” cu medicul de familie pentru obținerea unei scutiri. Cum să-i faci copilului tău un rău atât de mare? Cum?!
Cum convingi copilul să facă sport
Puterea exemplului
Nu rata nicio ocazie de a-i arăta copilului care sunt beneficiile sportului. Povestește-i întâmplări amuzante legate de sport, din copilăria ta. Ia-l cu tine o dată la sală, să vadă ce se întâmplă acolo. Implică-l în activitatea ta legata de practicarea sportului. Pentru început l-ai putea ruga să te cronometreze, cu ceasul în mână, în cât timp dai o tură de bloc.
Faceți sport împreună
Dacă e vorba de un băiețel, un meci de fotbal cu tati, ca între băieți, ar putea fi factorul declanșator. Câteva pase, câteva driblinguri, câteva aruncări la coșul de baschet, deasemenea. Fetiță? Niște mișcări de gimnastică sau un joc de badminton, înot, tenis de masă sau chiar de câmp. Ce zici? De încercat, nu-i așa? Pare complicat? Să știi că nu e. Dar dacă totuși ți se pare complicat, mulțumește-te cu rolele și bicicleta. Mai simplu de atât chiar că nu se poate.
Păstrați „ton” de distracție
Nimănui nu-i place să facă ceva din obligație. Nici măcar sport. Va trebui să ai abilitatea de a-l face pe copil să creadă că, făcând sport, este distractiv. De fapt, la un moment dat, când intră în obișnuință, chiar este distractiv. Cu potențial de a deveni un mod de viață. Însă până să obții o așa… performanță, rezumă-te la aspectul distractiv. Iată câteva modalități de a face sportul distractiv pentru copii:
Creeați-vă propriile jocuri și reguli
De exemplu, joacă baschet cu fiul tău altfel decât organizat. Ai observat că îi place să arunce mingea în sus, cât mai sus, iar apoi să alerge pentru a o prinde înainte să atingă podeaua. Ei bine, puteți avea propriile reguli ale meciului. Se punctează se câte ori o prinde înainte de contactul cu podeaua, din zece încercări. Sau puteți concura la proba „cine aruncă mingea mai sus”. Nu uita că trebuie să-l lași să mai și câștige.
Invită alți copii, să se joace împreună
Dacă ai curte, e grozav. Le poți amenaja un teren de fotbal. Dar la fel de bine poți organiza, oriunde altundeva – numai în siguranță să fie – o cursă de alergare. Cu sau fără obstacole.
Mergeți la meciuri
Nu neapărat de fotbal, pentru că un stadion și o galerie de suporteri înfocați pot fi prea mult pentru urechile copilului. Handbal, volei, scrimă, tenis, polo sunt variante acceptabile. Ca de altfel orice altă manifestare sportivă, inclusiv crosuri.
Nu-l forța, nu-l critica!
Niciodată să nu obligi copilul să facă ceva ce nu vrea să facă. Și nici să nu îi forțezi limitele atunci când consimte să facă sport. Nu îi critica stângăciile sau lipsa talentului. Nu cere performanță acolo unde nu este posibil acest lucru. A face sport este un beneficiu pentru organism, iar diplomele, cupele și medaliile sunt doar niște amănunte. Sportul e bucurie, nu încrâncenare.