Alimentație sănătoasă și echilibrată începând cu vârsta de 3 ani. 10 reguli de urmat!

Alimentație sănătoasă și echilibrată începând cu vârsta de 3 ani

Pentru a asigura o alimentație sănătoasă și echilibrată pentru copiii de trei ani și peste această vârstă, trebuie ținut cont de câteva reguli. De altfel, potrivit lui Ettore Corradi, nutriționist la Spitalul Niguarda din Milano, a oferi bebelușului o nutriție bună este esențială pentru sănătatea lui.

Așadar, să aflăm ce reguli trebuie respectate atunci când pregătim hrana copiilor de peste 3 ani:

Iată 10 reguli de urmat pentru o alimentație sănătoasă și echilibrată:

1. Lapte: doar o cană pe zi!

Potrivit noilor studii, există o corelație între introducerea excesivă a proteinelor de origine animală în primii ani de viață ai unui copil și apariția obezității la vârsta adultă. Vinovate se fac, în mod special, proteinele derivate din lapte. De aceea, nu trebuie depășite cantitățile de lactate.

O ceașcă de lapte integral la micul dejun este îndeajuns în dieta zilnică. În cazul în care copilul are probleme cu greutatea, este mai bine să-i oferi un tip de lapte parțial degresat sau chiar total degresat.

În plus, pentru că laptele este un adevărat alment, acesta nu trebuie oferit copilului în timpul zilei drept băutură, sau pentru a-l ajuta să doarmă înainte de culcare. Poți alege mai bine un ceai de plante sau de mușețel.

La mesele principale, brânza poate fi servită de 2-3 ori pe săptămână, iar iaurtul de câteva ori ca gustare. Important este să nu-i oferi iaurt în aceeași zi cu brânza, pentru a nu crea o acumulare de produse lactate.

2. Ceaiul și sucurile sunt foarte calorice. Oferă-i copilului fructe proaspete!

Băuturile dulci sunt alimente periculoase. În special, ceaiul îndulcit este de evitat, conform recomandărilor nutriționistului. Acesta spune despre ceaiul îndulcit că este doar apă și zahăr și nu are niciun beneficiu nutrițional. Sucurile de fructe ar trebui, de asemenea, limitate pe cât posibil. Sucul este bun doar în cazul copiilor foarte slabi, care au nevoie să crească. Altfel, o porție de fructe proaspete (o portocală desfăcută în felii) este o alegere înțeleaptă.

3. Copiii trebuie să mănânce legume

50 de grame de legume la prânz și tot atâtea la cină. Aceasta este porția unui preșcolar! În schimb, părinții renunță adesea la integrarea și oferirea legumelor, pentru că micuților nu le plac. De fapt, consumul de legume se învață, iar de acest proces educațional sunt responsabili părinții.

Dacă sunt oferite într-un mod distractiv și cu gust, pe termen lung micuțul tău se va obișnui cu gustul legumelor.

4. Pâine cu unt și dulceață pentru gustare

Gustările ambalate sunt disponibile rapid și sigur că e mai comod să apelăm la ele. Dar, acest lucru riscă să ducă la un comportament de supraconsum. Nutriționistul oferă un exemplu în acest sens: o tartă ambalată poate avea aceleași componente și calorii ca o felie de pâine cu unt și dulceață. Dar timpul de consum este diferit: în timpul în care un copil pregătește și mănâncă pâine și unt, el mănâncă 3 tarte. De asemenea, nivelul de sațietate este destul de diferit. Pâinea, untul și dulceața îl vor satisface cu mai mult decât o tartă cu aceleași calorii.

Așadar, gustările gata ambalate trebuie limitate pe cât posibil. În timp ce biscuiții uscați, pâinea, untul și dulceața, iaurtul (nu în fiecare zi), și fructele proaspete sunt bune ca gustare zilnică sau pentru micul dejun.

5. Alimentele foarte zaharoase… la ocazii speciale! O regulă importantă pentru o alimentație sănătoasă și echilibrată!

Pe vremuri, prăjiturile, budincile, ciocolata erau mâncăruri pentru ocazii speciale și se mâncau cam o dată pe lună. Astăzi, în multe case, aceste alimente sunt pe masă aproape zilnic. Consumul de alimente foarte zaharoase în fiecare zi poate crea un fel de dependență de gust dulce, care va fi greu de schimbat pe măsură ce copilul crește. Știi deja: excesul de zahăr și grăsimi dăunează sănătății. În plus, alimentele foarte grase și foarte dulci ne fac să pierdem controlul ușor și, fără să ne dăm seama, ajungem să mâncăm o cantitate excesivă din ele.

6. Leguminoasele, excelente ca fel doi

Nu uitați să consumați leguminoase de 2-3 ori pe săptămână: sunt un adevărat fel doi. Bogate în proteine ​​vegetale, sunt o alternativă valabilă la carne. Dacă nu ai timp, poți pregăti mai multe leguminoase o dată, în cantități mari și apoi să le congelezi. Rețete excelente din punct de vedere nutrițional, precum și gustativ, sunt cele care combină leguminoasele și cerealele precum pastele și fasolea, orezul și mazărea, supa de speltă și lintea.

7. Alege carnea albă

Carnea îi poate fi dată copilului de 2-3 ori pe săptămână, preferând carnea albă (pui, vițel, curcan, miel și iepure). De fapt, mai multe studii au arătat că un consum în exces de carne roșie poate fi dăunător sănătății.

Mezelurile, pe de altă parte, nu trebuie consumate mai mult de o dată pe săptămână. Pe lângă faptul că sunt produse ușor de consumat, ceea ce crește riscul de a abuza de ele, au o încărcătură excesivă de sare pe post de conservant.

8. Peștele proaspăt nu trebuie să lipsească niciodată din dieta copilului

Peștele este unul dintre alimentele trecute cu vederea. În schimb, trebuie consumat de 2-3 ori pe săptămână. Este, de fapt, un aliment hrănitor și cu conținut scăzut de grăsimi.

9. Copiii trebuie să facă multă mișcare

Copiii trebuie să se miște cât mai mult posibil. Nu este nevoie să înscrii copilul preșcolar la cursuri sportive. Este suficient să-l lași să se joace în aer liber de cel puțin 2-3 ori pe săptămână. De asemenea, drumul spre și dinspre școală poate fi făcut cu o trotinetă sau cu o bicicletă, dar și pe jos. Astfel, aceasta va fi o ocazie de a face zilnic mișcare în aer liber.

10. Părinții sunt cel mai bun exemplu pentru copil

Exemplul părinților este esențial pentru a educa copilul să aibă bune obiceiuri alimentare. Nu poți avea așteptări ca micuțul tău să mănânce fructe proaspete și alimente sănătoase, dacă voi, părinții, vă repeziți la punga cu chipsuri. O alimentație bună trebuie împărtășită de întreaga familie, iar măcar la cină, aceasta ar trebui să se strângă împreună în jurul mesei.

 

My title page contents