Certurile părinților afectează copiii mai mult decât se bănuiește.

Mama țipă. Tata ridică și el tonul. Poate că sunt trântite ușile din casă ori poate sunt sparte diverse obiecte. Tensiunea atinge cota de pericol. Chiar dacă se află în camera lui, având inima cât un purice, copilul aude tot și știe că nu e deloc bine. Certurile părinților afectează copiii mai mult decât se bănuiește.

 

Mark Cummings, un reputat psiholog de la Universitatea Notre Dame, spunea despre copii că sunt adevărate contoare emoționale. În cei peste 20 de ani de studiu al temei care face și subiectul articolului de față, el a constatat că cei mici acordă o atenție deosebită emoțiilor părinților, în funcție de acestea apreciind gradul de siguranță din familie. Când părinții sunt distructivi, copiii sunt victime colaterale. Nu există niciun dubiu că, într-adevăr, certurile părinților afectează copiii, iar daunele provocate pot dura toată viața. Psihologul face, însă, și unele precizări. El spune că, uneori, observarea unui conflict de către copil poate fi un lucru bun, dacă acesta poate vedea cum părinții rezolvă o problemă dificilă.

Certurile părinților afectează copiii

Există cercetări care sugerează că cei mici resimt stresul pe care îl au părinții, de la vârste extrem de mici. Chiar de la șase luni! Așa că este profund greșit să crezi că dacă este numai un bebeluș și nu înțelege, nici nu simte. Cum greșit este să se creadă că dacă într-o familie certurile sunt frecvente, copilul se va obișnui cu ele și se va… imuniza.
Oamenii de știință au analizat adulți care și-au petrecut copilăria în medii familiale riscante. Ei au descoperit că cei care crescuseră în familii cu niveluri ridicate de conflict, aveau la maturitate mai multe probleme de sănătate fizică și emoțională decât cei care au copilărit într-un mediu liniștit. Chiar și problemele de ordin social erau mai mari la cei dintâi. În viața de adult, foștii copii care trăiseră în centrul conflictelor dintre părinți, erau mai predispuși la boli cardiovasculare și depresie, având totodată o reactivitate emoțională, dependențe de diverse substanțe și probleme în ceea ce privește intimitatea.

O tactică ineficientă

În mod greșit, unii părinți cred că dacă în cadrul unui conflict capitulează, evită impactul asupra copilului. Studiile au demonstrat că tactica nu este eficientă. Subiecții au mărturisit că reacțiile copiilor, răspunsurile lor emoționale la aceste capitulări nu au fost pozitive. Aceștia au manifestat o furie non-verbală, au refuzat să mai comunice și să mai coopereze cu părinții. De ce? Pentru că pe copii nu îi poți păcăli doar retrăgându-te dintr-un conflict. Ei au un simț atât de ascuțit încât înțeleg că între cei doi rămâne ostilitatea. Nu știu ei exact ce se întâmplă, știu doar că ceva nu este în regulă între părinți. Chiar și atunci când adulții se ceartă în spatele ușilor închise, pe un ton scăzut („Să nu ne audă copilul”), odată ce apar zâmbind în fața lui acesta știe instinctiv că se prefac. Capacitatea celor mici de a detecta emoțiile este cu mult mai rafinată decât își închipuie părinții.

Conflictele constructive

Unele tipuri de conflicte dintre părinți chiar nu sunt deranjante pentru copii, iar aceștia pot beneficia de pe urma lor, este de părere Cummings. Când părinții au un conflict ușor până la moderat, care implică sprijin, compromis și emoții pozitive, copiii dezvoltă abilități sociale: stimă de sine, securitate emoțională sporită, dezvoltă relații mai bune cu părinții, au rezultate mai bune la școală și au mai puține probleme psihologice. „Când copiii sunt martorii unui conflict dar îi vede pe părinți că îl rezolvă, ei sunt mai fericiți decât au fost înainte ca el să aiba loc”, afirma Cummings. ”Ne dăm seama de acest lucru după sentimentele pe care copilul le arată și după comportamentul lui: fuge la joacă. Un conflict constructiv este asociat cu rezultate mai bune în timp”, este concluzia psihologului.
Chiar și atunci când părinții nu rezolvă complet problema ci găsesc doar o soluție parțială, copiii se vor descurca bine.

Sfaturi pentru rezolvarea conflictelor

1. Lasă-l pe celălalt să constate că îl asculți și că te pui și în locul lui („Știu că îți este greu să faci…”)
2. Folosește criticile constructive (”Ai greșit făcând aceste cheltuieli care sunt inutile. Data viitoare încearcă să fii ponderat.”)
3. Tot ce ai de spus, spune cu blândețe. Dezaprobarea, dezamăgirea, chiar și exasperarea, toate pot fi exprimate cu blândețe.

My title page contents