Cum să îmbraci nou-născutul vara?

Cum să îmbraci nou-născutul vara? Ai devenit mamă de câteva zile sau micuțul tău este pe cale să vină pe lume? Probabil că una dintre primele întrebări pe care ți le pui se referă la hainele cu care îți vei îmbrăca nou-născutul vara. Ce îmbrăcăminte va fi potrivită mai ales acum că suntem în plină vară? Întrebări precum „O să-i fie frig?”, „ Oare se va îmbolnăvi? ”, „Cât de gros trebuie să-l îmbrac?” nu îț vor da pace o vreme.

Ceea ce trebuie să faci este să încerci să te relaxezi. Nevoile bebelușilor sunt diferite de cele ale copiilor mai mari sau de cele ale noastre, ale adulților. Este suficient să iei doar câteva măsuri de precauție, pentru a-l putea îmbrăca vara fără a exagera. Este suficent să fii cu ochii pe copil și să-l observi. De altfel, cu timpul îl vei cunoaște ma bine, astfel că doar privindu-l vei putea înțelege dacă îi este prea cald sau îi e bine.

De exemplu, îi poți verifica gâtul: dacă este frig, atunci va fi mai bine să-l acoperi puțin. Dacă, în schimb, are mâinile reci, nu înseamnă că îi este frig. La nou-născuți, mecanismul de termoreglare nu este încă foarte dezvoltat, iar extremitățile corpului (mâini și picioare) tind să se răcească mai repede.

Iată ce îmbrăcăminte să alegi vara pentru un nou-născut și un bebeluș până la trei luni:

Înante de toate trebuie să știi că, doar în primele zile de viață (cele petrecute de obicei în spital), cei mici pot simți puțin senzația de frig. De aceea, odată ajuns acasă, va trebui să eviți să îi îmbraci sau învelești prea mult, pentru a nu risca să-i îmbolnăvești.

Ia în calcul și scutecul!

De asemenea, nu trebuie uitat că micuții au și un scutec care, tocmai în lunile de vară, se poate supraîncălzi, crescând temperatura corpului celor mici. Evident că acesta este esențial, dar vara poți face alegeri alternative. Dacă copilul are peste un an, îl poț lăsa ma des puțin liber. Asumă-ți niște riscuri! De asemenea, poți cumpăra haine dn materiale respirabile, mai potrivite în sezonul de vară.

Cum să îmbraci nou-născutul vara? Îmbrăcăminte pentru copii: ce să preferi?

În general, nou-născutul nu trebuie lăsat gol, dar în zilele cele mai fierbinți poate sta în siguranță doar cu un body sau cu un maiou și scutec. Undă verde la lenjeria din bumbac 100%, preferabil bio, in sau mătase. Fibrele sintetice trebuie evitate, deoarece nu absorb transpirația și, dacă pielea copiilor este deosebit de sensibilă, pot provoca iritații ale pielii. În cazul fetțelor, acestea pot fi îmbrăcate doar cu rochițe largi, moi și simple. Fără șosete. Dacă trebuie să ieși la o plimbare, nu uita niciodată să iei cu tine o pălărioară, pentru a-ți proteja bebelușul de soare.

Cel mai bun material este bumbacul, posibil 100% natural. Bumbacul este respirabil, usucă orice transpirație și. în același timp ajută copilul să-și mențină temperatura corporală potrivită.

Deci, dacă este foarte cald, ai putea să îmbraci bebelușul doar cu un tricou cu mânec scurte. De asemenea, poți apela la rochițe din bumbac în cazul fetițelor sau in sau cămașă completă și pantaloni scurți pentru băieți.

Nu uita niciodată pălăria sau umbrela pentru plimbări, fie că ești la mare, la munte sau chiar în oraș. Ochelarii de soare sunt, de asemenea, importanți pentru sănătatea celui mic, pentru a-i proteja ochii de razele puternice ale soarelui.

În cărucior este indicat ca bebelușul să poarte întotdeauna un costum de in sau de bumbac. Cearșaful poate proteja copilul de aerul rece al serii și de țânțari. În cazul în care ești la munte sau la țară, unde temperaturile sunt mai blânde, pune-i celui mic haine puțn mai groase, pe langa body. Adaugă un pulover de bumbac și o pătură în geanta pe care o iei cu tine, pentru urgențe.

Folosește pentru hainele bebelușului culori deschise și neutre precum alb, nisip, fildeș și galben. Acestea se încălzesc mai puțin și, mai ales, atrag mai puțini țânțari.

Spală hainele copilului

Pielea bebelușului este foarte sensibilă. De aceea, hainele lui trebuie spălate cu mare atenție, pentru a preveni iritația sau roșeața pielii în contact cu acestea.

Vara, de multe ori e nevoie să schimbi bebelușul mai des, tocmai din cauza căldurii. Așa că, asigură-te că ai mereu haine de rezervă curate. Dacă trebuie să ieși, ia cu tine câteva schimbări (în special tricouri). Dacă bebelușul este transpirat, este important să-l schimbi imediat și să-l îmbraci cu un body curat și uscat.

Hainele pentru bebelusi trebuie spălate cu săpun neutru sau detergenți fără parfum și fără coloranți, potriviți pentru pielea sensibilă a bebelusului. De asemenea, este mai bine să eviți utilizarea balsamurilor de rufe. Întotdeauna, este mai bine să speli rufele bebelușului separat de cele ale familiei.

My title page contents