Mii de elevi din ciclul primar formează prima comunitate națională din cadrul proiectului „Planeta Albastră Contează pe Tine!” PACT – Peste 11.000 de elevi din 150 de școli aflate în 110 localități urbane și rurale din 29 de județe coordonați de peste 500 de cadre didactice au participat activ în cadrul celei de-a II-a ediții a proiectului național educațional „Planeta Albastră Contează pe Tine!” PACT inițiat de către echipa Fundației PRAIS în parteneriat cu Nestlé România. Prin implicarea lor, aceștia au devenit adevărate exemple de urmat în comunitate.
În total, 20.000 de elevi din 230 de școli cu ciclu primar, din 34 de județe din țară și peste 900 de cadre didactice au putut avea acces la materialele educaționale și la activitățile PACT.
Pornind de la ideea potrivit căreia „Grija față de natură se învață din copilărie!”, utilizând metodologii moderne de învățare rapidă, e-Book, filme educaționale de scurtă durată și dezvoltând activități de plantare intrașcolare cu tema „Plantează, îngrijește o floare, un arbust, un copac! Dă-i un nume!”, echipa Fundației PRAIS a contribuit și în acest an la reconectarea elevilor cu natura.
„În cadrul ediției a II-a a proiectului național PACT, ne-am concentrat eforturile pentru formarea primei comunități puternice și responsabile de copii cu vârstă școlară care au învățat, coordonați de către cadrele didactice și au participat motivați la activități menite a contribui la protejarea naturii, prin gesturi simple, de fiecare zi, reproduse acasă și la școală”, a spus Silvia Bucur, Președinte Fundația PRAIS.
Activitățile de învățare și cele practice din cadrul proiectului național PACT au fost mult îndrăgite de elevi, permițându-le asimilarea unor cunoștințe de bază legate de flora și fauna planetei, de importanța conservării resurselor sale naturale.
280 de cadre didactice și 7.000 de elevi au implementat 5.100 de sesiuni de plantare și îngrijire a florilor, arbuștilor și a copacilor. Profesorii s-au implicat voluntar și în promovarea directă a miilor de activități ale elevilor pe platformele social media PACT.
Activitatea tematică de desen PACT a înregistrat peste 5.500 de lucrări în care se regăsesc mesajele elevilor cu privire la grija lor față de planeta Pământ.
„Unul din obiectivele Nestlé este să ne asigurăm că utilizăm resursele planetei în mod înțelept. Considerăm că proiectul național PACT răspunde unei nevoi acute de acțiune prin educație – din copilărie – pe tema protejării mediului înconjurător. Susținem această inițiativă și comunitatea creată în jurul valorilor în care credem, pentru că, într-adevăr, planeta albastră contează pe noi toți!”, a declarat Irina Siminenco, Corporate Affairs Manager, Nestlé România.
Studiul de impact realizat la finalul celei de a II-a ediții PACT arată că 100% dintre respondenți – învățători consideră că participarea la activitățile proiectului i-a ajutat pe elevi să adopte obiceiuri care contribuie la protejarea planetei. Totodată, 98,9% dintre cadrele didactice care au răspuns chestionarului au confirmat că și părinții elevilor au apreciat foarte mult utilitatea proiectului, motiv pentru care au susținut direct implicarea copiilor.
Rezultate deosebite obținute în cadrul proiectului național „Planeta Albastră Contează pe Tine!” PACT se datorează și sprijinului oferit de Inspectoratul Școlar al Municipiului București și Inspectoratele Școlare Județene din Buzău, Cluj, Neamț și Timiș.
Despre Fundaţia PRAIS
Fundaţia PRAIS a fost creată în 2002 de către compania de consultanță în comunicare PRAIS Corporate Communications. În cadrul proiectelor sale naţionale inițiate și dezvoltate de-a lungul a 21 de ani, susţine cauze sociale majore: accesul tinerei generații la resurse, educaţie, dezvoltare personală și cultură. De asemenea, promovează starea de bine și stilul de viaţă sănătos, grija faţă de natură, economia bazată pe talente, creativitate, inovaţie, competitivitate şi etică.
Recunoscută local şi internaţional, Fundaţia PRAIS s-a implicat cu succes în proiecte educaţionale naţionale din domenii precum: promovarea mişcării şi a nutriţiei sănătoase; siguranţa produselor alimentare; protecţia mediului; promovarea tinerelor talente; îngrijirea cu responsabilitate a animalelor de companie. Programele locale sau cross-countries au angrenat milioane de elevi, familii, cadre didactice, publicul larg şi au creat alianţe de valori între parteneri publici şi privaţi, lideri de opinie, specialişti locali şi internaţionali, reuniţi pentru a servi împreună cauzelor sociale globale dedicate viitorului tinerei generaţii.
Despre Nestlé
La nivel global, acțiunile de responsabilitate socială ale companiei Nestlé sunt reunite în cadrul a trei inițiative principale: Nestlé for a Waste Free World, Nestlé for Healthier Kids și Nestlé Needs YOUth. Inițiativa Nestlé for a Waste Free World reunește toate acțiunile prin care compania urmărește ca, până în 2030, să aibă impact zero asupra mediului în toate operațiunile sale.