S-a lansat „Comunitatea Binelui”, rețea de suport dedicată supraviețuitorilor și pacienților cu cancer. Asociația Suport pentru Educație și Sănătate, Asociația pentru Prevenția și Lupta împotriva cancerului AMAZONIA și Centrul Medical Integrat de Diagnostic și Tratament LOTUS-MED din București au lansat „Comunitatea Binelui”, rețea de suport dedicată supraviețuitorilor și pacienților cu cancer.
Prin această inițiativă se dorește atât informarea la timp a populației despre prevenirea și tratarea cancerului, consilierea corectă în alegerea tipului de tratament în cazul bolnavilor precum și susținerea aparținătorilor și a pacienților cu diagnostic sever. Comunitatea Binelui va funcționa ca un mare grup de suport, un spațiu securizat în care supraviețuitorii și pacienții cu cancer pot împărtăși din experiența lor cu boala. Totodată, în comunitate va exista un grup de specialiști: oncologi, psihologi, nutriționiști, navigator de pacienți care vor oferi informații unitare, corecte, avizate și utile membrilor grupului.
Pacienții din Comunitatea Binelui vor primi informațiile medicale din partea specialiștilor și vor economisi un timp prețios (pe care acum pacienții îl irosesc cu documentarea, prelungind astfel drumul de la diagnostic la tratament).
„În cadrul rețelei, ne dorim ca prin intermediul specialiștilor și al supraviețuitorilor de cancer, pacienții oncologici să găsească suportul informațional și emoțional necesar pentru a câștiga lupta împotriva cancerului. Printr-o inițiativă simbolică, invitații evenimentului au transferat ștafeta supraviețuirii, de la persoanele care au învins cancerul către pacienții care acum luptă, oferind atât sprijin medical cât și suport emoțional”, a explicat Mihaela Cotîrlă, Fondator și Președinte al Asociației Suport pentru Educație și Sănătate.
În cadrul evenimentului au mai luat cuvântul Victoria Asanache, primul navigator de pacienți oncologici acreditat, specialiști oncologi, psihologi, diabetologi și nutriționiști, dar și persoane care au învins în lupta cu cancerul.
„Inițiatorii proiectului și-au propus să vină în întâmpinarea pacienților și a aparținătorilor pentru a le arăta acestora că întotdeauna există soluții, ba chiar mai multe soluții potrivite. Eu mereu spun că atunci când nu vezi nicio soluție, mai există cel puțin două. Trebuie doar să știi unde să e cauți. În Comunitatea Binelui, pacienții care au cancer și aparținătorii pot expune experiența lor cu boala și pot accesa povești ale supraviețuitorilor, pentru motivarea acestora. Experiența a dovedit că puterea exemplului este imensă în întregul proces de vindecare”, a declarat Victoria Asanache, primul navigator de pacienți oncologici acreditat.
Membrii comunității își vor împărtăși situațiile prin care trec, experiențele, îngrijorările sau reușitele, pot solicita sprijin, pot adresa întrebări și pot beneficia de îndrumarea experților comunității.
Evenimentul s-a transmis LIVE pe Facebook, iar înregistrarea lui se poate urmări aici.
Despre:
Asociația Suport pentru Educație și Sănătate a fost înființată în anul 2021 și este o organizație neguvernamentală și non-profit. A fost creată din dorința de a inspira părinții să aleagă metodele educative potrivite copiilor lor.
Asociația pentru Prevenția și Lupta împotriva cancerului „AMAZONIA” oferă ajutor femeilor atât în prevenirea cât și în depistarea și tratarea acestei maladii.
Centrul Medical Integrat de Diagnostic și Tratament LOTUS-MED s-a înființat în anul 1998 în București și activează în segmentul medical privat, oferind servicii medicale clinice și de laborator, inclusiv anatomie patologică. În prezent, LOTUS-MED oferă servicii medicale din peste 20 de specialități, dezvoltând centre integrate în care pacienții sunt tratați multidisciplinar precum Centru integrat în tratarea afecțiunilor oncologice sau Centru integrat de Diabet zaharat, Nutriție și Boli Metabolice.