Cele mai sigure jucării pentru bebeluși în funcție de vârstă

cele mai sigure jucării pentru bebeluși

Jucăriile sunt o parte importantă din viața unui copil, dar și un mod distractiv de a-i dezvolta curiozitatea și abilitățile cognitive.  Din păcate, pentru mulți părinți, acestea reprezintă o grijă în plus din cauza posibilelor accidente. Află care sunt cele mai sigure jucării pentru bebeluși.

Specialiștii sunt de părere că până la vârsta de un an, un an și jumătate, alegerea activităților potrivite pentru bebeluș reprezintă o adevărată provocare pentru părinți. De? În acest interval, micuțul este suficient de curios pentru a explora lumea care îl înconjoară (asta înseamnă orice obiect îi iese în cale), însă este expus la o serie de riscuri (sufocare, zgăriere, sau de înghițire).

Pentru a nu pune în pericol sănătatea și siguranța micuțului tău este foarte important să știi care sunt cele mai sigure jucării pentru bebeluși.

Iată câteva recomandări de jucării în funcție de vârsta acestuia, potrivit specialiștilor de la Baby Center. 

Cele mai sigure jucării pentru bebeluși până la o lună

În primele luni de viață, bebelușul nu poate apuca obiectele și explorează lumea înconjurătoare prin intermediul simțului auditiv și al celui vizual. Până împlinește o lună vederea acestuia nu este nici ea foarte dezvoltată. Acesta poate distinge obiecte aflate la 20-25 cm distanță și are un interes mare pentru fețe și imitație.

Cele mai dezvoltate simțuri sunt cel olfactiv și auditiv. Astfel, cele mai sigure jucării sunt obiectele în mișcare, care îi atrag atenția. Sunetele și melodiile îl încântă în mod special.

Care sunt cele mai bune alegeri? Mizează pe carusele muzicale rotitoare pentru pătuț, lămpi cu lumini liniștitoare care îl relaxează sau centre de joacă – prin intermediul lor, bebelușul combină activități motorii și cognitive ajutându-l să descopere sunete, forme, culori și să își dezvolte imaginația.

Poți achiziționa și jucării de pluș colorate pentru a-i stimula atenția, dar și cele cu melodii prin care îi poți stimula auzul.

Atenție! Înainte de a-i oferi o jucărie celui mic trebuie să te asiguri că aceasta este cât mai curată pentru că sistemul imunitar este încă foarte fragil. Apoi, nu uita să îl supraveghezi cu atenție pentru a nu băga jucăria în gură!

Cele mai sigure jucării pentru bebeluși la 2 luni

În această perioadă, bebelușul începe să recunoască vizual obiecte și să exploreze lumea înconjurătoare prin intermediul simțului tactil.

Ce jucării sunt recomandate pentru bebelușii de 2 luni? Ei bine, cele mai sigure alegeri sunt asemănătoare cu cele din prima lună de viață: carusele rotitoare, lămpi cu lumini relaxante și proiecții, dar și centrele de joacă.

Totuși, poți opta pentru funcții mai complexe deoarece acesta este mai receptiv la forme și a învățat să le distingă.

Cele mai sigure jucării pentru bebeluși la 3 luni

În această etapă, încep să se dezvolte funcții importante ale sistemului nervos, iar bebelușul are o atenție din ce în ce mai mare pentru detalii și mișcări.

În plus, acum poate ține capul drepta și are o mai bună înțelegere a obiectele din jurul lui. Acesta poate să apuce jucăriile cu mânuțele și să le rotească în aer.

Pe lângă jucăriile sigure recomandate în etapele anterioare poți achiziționa și zornăitori și jucării de dentiție.

În momentul în care apar primi dințișori este recomandat să apelezi la juăcări de dentiție pentru a-i calma durerile de gingii.

Atenție! Păstrează jucăriile de denție curate. Poți cumpăra și modele refrigerante care reduc durererea celui mic.

Cele mai sigure jucării pentru bebeluși la 4 luni

Cea mai mare schimbare care se petrece la această vârstă este abilitatea de a-și folosi ambele mânuțe, poate să apuce jucăriile și se entuziasmează la cele care îi atrag și stimulează atenția.

Cele mai sigure alegeri? Jucăriile de dentiție și cele care fac zgomot, cele de pluș și care scot diferite zgomote, dar și  centrele de joacă – îi stimulează funcțiile motorii, dar sunt și un mod bun de a se distra.

Atenție! Jucăriile nu trebuie să aibă piese mici care ar putea fi înghițite sau care îl pot zgâria.

Cele mai sigure jucării pentru bebeluși la 5 luni

Acum, bebelușul începe să perceapă lumea tot mai bine prin intermediul simțului vizual și începe să i se dezvolte comportamentul social.

Când alegi jucării sigure pentru bebeluși de 5 luni optează pentru cele care includ oglinzi (în această etapă micuțul își descoperă reflexia în oglindă) sau cele care îi stimulează abilitățile motorii.

Jucăriile cu muzică și lumini prezintă în continuare un mare interes. De asemenea, centrele de joacă sunt o alegere inspirată, mai ales că acum micuțul poate să stea și pe burtică!

Cele mai sigure jucării pentru bebeluși la 6 – 9 luni

În acest interval, bebelușul devine mult mai puternic  – se poate ridica singur, poate să stea în fund și începe să se târască.

Tot acum începe, acesta începe să recunoască nume de persoane și de obiecte și să își dezvolte limbajul.

Iată care sunt jucăriile care îl stimulează și îl ajută să se dezvolte în această perioadă.

Jucăriile care fac zgomote sau lumini în momentul în care le atinge sau apasă pe un buton (de tipul acțiune/reacțiune) sunt o bună alegere, alături de cele care îl stimulează să se târască (mașinuțe, jucării colorate).

Mingile de pluș sunt o jucărie potrivită pentru a-i dezvolta abilitățile motorii și a învăța să se coordoneze.

Poți opta și pentru jocuri  sau puzzle-uri care îl învață să sorteze și să grupeze diferite piese  pentru a-i stimula capacitatea de rezolvare a problemelor.

Cele mai sigure jucării pentru bebeluși la 9-12 luni

Deja la vârsta de 9 – 10 luni bebelușul începe să fie mai interesat de jocuri interactive, iar capacitatea de a rezolva probleme se îmbunătățește. Acesta se târăște și poate începe să meargă singur. Începe să înțeleagă tot mai multe cuvinte și recunoaște numele obiectelor înconjurătoare.

Cele mai sigure jucării în această perioadă sunt cele care încurajează dezvoltarea limbajului – cele care emit sunete și fraze. Cărțile și lectura joacă un rol important –  acestea sunt educative și distractive în același timp!

Sunt recomandate premergătoarele și măsuțele interactive de activitate deoarece îi dezvoltă capacitățile motorii și simțurile tactil, auditiv și vizual.

Seturile de construcție în care bebelușul trebuie să înțeleagă corespondența între diferite forme sau ordonarea elementelor în funcție de culoare și mărime susțin și dezvoltă coordonarea ochi-mână.

Mingile de diferite mărimi și culori sunt o bună alegere pentru a a-i dezvolta abilitățile motorii, dar și jucării care îi permit să stea pe ele și să se împingă cu picioarele în pământ.

My title page contents