Vitamina D în sarcină – care sunt beneficiile ei și când începi să o consumi?

vitamina D în sarcină

Odată ce medicul a confirmat existența sarcinii, este bine să știi că întreaga perioadă ce va urma va fi una a transformărilor, de la cele de metabolism, la cele hormonale și neuropsihice. Va fi o perioadă frumoasă, încărcată de emoții, dar și una în care vei acorda și mai multă atenție sănătății tale. Tocmai de aceea, ar fi bine să știi de ce trebuie să folosești vitamina D în sarcină!

 

Pentru că, atunci când ești însărcinată, va trebui să acorzi un plus de atenție alimentației, pentru a-ți asigura cât mai mult din nutrienții necesari pe cale naturală. Vitamina D în sarcină este unul dintre ei și are un rol important.

Oase si dinti

Fiecare gravidă are nevoie de această vitamină pentru a avea, împreună cu fătul, oase și dinți sănătoși. Ajută sistemul imunitar în lupta cu infecțiile și contribuie la prevenirea diabetului zaharat și a unor forme de cancer. Tot ea scade riscul de rahitism în copilărie.

Ce simptome?

Principalele simptome care îți arată că poți avea o deficiență de vitamina D în organism? Acestea sunt: durerile de cap, oase fragile, insomniile, apariția osteoporozei. Urmeaza slăbiciuni musculare, dificultăți de concentrare și stări de irascibilitate dese.

Nivel optim

Nivelul pe care îl are vitamina D în sarcină se află cu ajutorul unui test de sânge. Limitele normale se încadrează între 30.0 – 74.0 ngml. Un nivel mai mic arată un deficit de vitamina D și trebuie corectat prin suplimente. Expunerea la soare, în mod regulat, din octombrie și până în aprilie – nu mai mult de 20 de minute, asigură o cantitate suficientă de vitamina D în organism.

Ce riscuri?

Lipsa acestei vitamine pe parcursul sarcinii poate crește riscul de preeclampsie, ce se caracterizează prin creșterea tensiunii, umflarea mâinilor și picioarelor. Femeile însărcinate care suferă de deficiența de vitamina D, au un risc crescut de naștere prematură.

Cand si cum?

Prea puțină vitamina D în organismul mamei are efect negativ în dezvoltarea scheletului fătului, principalul ei rol fiind de a sigura un nivel optim de calciu și fosfor în organism, de a crește absorbția acestor minerale în intestine, contribuind la formarea oaselor, la mineralizarea sistemului osos.

Știai ca?

Femeile cu un anumit grad de obezitate sunt mai predispuse la carența de vitamina D – depozitele de grăsime împiedică absorbția vitaminei prin piele.

Perioada celor noua luni de sarcină este una în care gravida este bine să mănânce echilibrat. Iar aceasta nu înseamnă să mănânce pentru doi. Este importanta calitatea alimentelor consumate, mai mult decât cantitatea consumată la fiecare masa.

Lactate si vitamina C

Lactatele (din lapte de vacă sau de capră), ciupercile shiitake și maitake, galbenușurile, cerealele, sucul de portocale sunt doar o mică parte dintre alimentele ce ar trebui sa se regăsească în alimentația gravidei.

Nu de puține ori, indiferent de anotimp,  vitaminele prenatale sunt recomandate în dieta viitoarei mame tocmai pentru că fătul să primească toți nutrienții necesari pentru a se dezvolta corect.

 

 

 

My title page contents