De ce copiii scrâșnesc din dinți

De ce copiii scrâșnesc din dinți – se întreabă mulți părinți? Aceștia și-ar dori ca atunci când cei mici merg la somn, să viseze frumos, să fie liniștiți și totul să decurgă bine. Dar, în schimb, unii părinți aud sunete mai dure, un scrâșnit din dinți, numit medical bruxism, foarte întâlnit în cazul copiilor.

 

Despre bruxism

Bruxismul este termenul medical pentru măcinarea dinților sau încleștarea fălcilor. Mulți copii se confruntă cu această problemă. Bruxismul are loc adesea în timpul fazelor profunde ale somnului sau când copiii sunt supuși stresului.

 De ce copiii scrâșnesc din dinți? Cauzele bruxismului

Experții nu sunt întotdeauna siguri de ce se ajunge la bruxism. În unele cazuri, deoarece dinții de sus și de jos nu sunt aliniați corespunzător. În alte cazuri apare ca un răspuns la durere, cum ar fi la o durere de urechi sau de dinți. Copiii ar putea să-și macine dinții ca o cale de a-și ușura durerea.

Stresul – de obicei, tensiunea nervoasă sau furia pot fi o altă cauză. De exemplu, un copil ar putea să se streseze pentru un test  pe care urmează să-l dea la școală sau de o schimbare în rutina lui zilnică (apariția unui frate sau un nou profesor). Unii copii care sunt hiperactivi, suferă implicit și de bruxism. Și uneori, copiii cu alte afecțiuni medicale (cum ar fi paralizia cerebrală ) sau care iau anumite medicamente, pot dezvolta bruxism.

Efectele bruxismului

Multe cazuri de bruxism nu au efecte dăunătoare, în timp ce altele cauzează dureri de cap. De obicei, însă, este mai deranjant pentru ceilalți membri ai familiei din cauza sunetului de șlefuire.

De ce copiii scrâșnesc din dinți? Diagnosticarea bruxismului

Copiii care scrâșnesc din dinți, în general nu sunt conștienți de acest gest al lor, așa că adesea frații sau părinții identifică problema. Dacă și tu crezi că ai un copil care scrâșnește din dinți, mergi cu el la medicul dentist. Acesta îi va examina dinții pentru smalț și uzură neobișnuită și va pulveriza aer și apă pe dinți pentru a verifica sensibilitatea neobișnuită.

În cazul în care se constată o deteriorare, medicul stomatolog îi poate adresa copilului câteva întrebări, cum ar fi:

  • Cum te simți înainte de culcare?
  • Ești îngrijorat de ceva de acasă sau de la școală?
  • Ești supărat pe cineva?
  • Ce faci înainte de culcare?

Examenul va ajuta medicul să vadă dacă există o cauză anatomică (dinți aliniați necorespunzător) sau psihologic (stres) și să realizeze un plan de tratament eficient.

Tratarea bruxismului

Cei mai mulți copii depășesc bruxismul, dar o combinație de observație parentală și vizite la stomatolog poate ajuta la menținerea problemei sub control înainte să se ajungă la acest obicei nesănătos. În cazurile în care problema persistă, medicii stomatologi pot prescrie o proteză specială pentru noapte. Este o gutieră pentru bruxism, asemănătoare cu piesele de protecție purtate de sportivi.

Cât durează bruxismul?

Majoritatea copiilor se opresc din scrâșnitul dinților, atunci când își pierd dinții. Cu toate acestea, puțini copii continuă să aibă această problemă char și în adolescență. Și dacă bruxismul este cauzat de stres, acesta va continua până când stresul va înceta.

Prevenirea bruxismului

Deoarece bruxismul este reacția naturală a copilului la creștere și dezvoltare, cele mai multe cazuri nu pot fi prevenite. Bruxismul indus de stres poate fi evitat, totuși. Deci, discutați cu copiii în mod regulat despre sentimentele lor și ajutați-i să facă față stresului. Vizitele de rutină la stomatolog pot ajuta la depistarea și tratarea bruxismului.

 

My title page contents