5 alimente care te îngrașă. Ce să mănânci? Ce să eviți?

5 alimente care te îngrașă. Ce să mănânci? Ce să eviți? Dacă ți-ai propus să slăbești, atunci ia în calcul următoarele alimente. Evită-le!

În general, alimentele care îngrașă pot fi recunoscute prin câteva caracteristici: au o densitate energetică mare (și deci calorică), o putere de sațiere scăzută (pentru a ne simți mulțumiți suntem „împinși” să consumăm cantități mari) și o palatabilitate ridicată (gust bun – care depinde de conținutul de grăsime, zahăr sau sare). Prin urmare, dacă vrei să slăbești, ține cont de aceste lucruri și evită sau limitează consumul următoarelor alimente.

5 alimente care te îngrașă. 5 alimente de evitat dacă vrei să slăbești

1. Cârnați

Cârnații conțin multă sare, responsabilă de reținerea apei în organism, celulită și inamicul hipertensiunii, și grăsimi saturate, nepotrivite pentru alimentație și sănătate în general. Ca să nu mai vorbim de arome, aditivi și polifosfați adesea adăugați, care fac aceste alimente foarte improprii pentru pierderea în greutate.

Asașar, evită să consumi cârnați și salam cu conținut mare de grăsimi, alegând produsele preparate din carne albă, precum felii de curcan și pui. Acestea pot fi combinate cu o porție de legume crude proaspete, asezonate cu lămâie.

2. Brânză

Brânzeturile sunt surse bune de vitamine, minerale și joacă o funcție plastică importantă. Totuși, brânzeturile pot fi, de asemenea, foarte calorice și nu foarte sățioase, împingându-ne să le consumăm în exces. Acestea sunt considerate adesea (și greșit) drept aperitive, în timp ce reprezintă adevărate feluri principale.

Ce poți face? Poți limita produsele mai calorice precum mozzarella și brânză afumată și le poți oferi mai mult spațiu celor mai ușoare, precum iaurtul cu conținut scăzut de grăsimi, ricotta cu lapte de vacă sau brânza de vaci.

3. Dulciuri și gustări industriale

Produsele de panificație din comerț sunt o mare tentație pentru a-ți satisface pofta de dulce, dar ar trebui să fim atenți la lista de ingrediente. Aceasta este uneori mult prea lungă, iar ingredientele mult prea bogate în zahăr și sărace în fibre și apă. Alternativa ideală pentru a-ți satisface pofta de dulce este de a pregăti un desert de casă. De exemplu, un desert pe bază de ciocolată neagră, fără adaos de zahăr. Și, atenție, de consumat o dată pe săptămână, fără sentimentul de vinovăție.

4. Unt, untură, margarină

Adică toate condimentele extrem de bogate în calorii, cu prea multe grăsimi saturate care sunt dăunătoare sănătății. Pentru a da gust și a îmbogăți mâncărurile cu elemente nutritive sănătoase, poți alege uleiul de măsline extravirgin bun, bogat în polifenoli antioxidanți.

5. Sucuri industriale de fructe

Da, sunt tentante! Ele pot fi comod de păstrat la frigider, sunt gustoase și potolesc setea. Dar… sucurile industriale de fructe ascund adesea multe zaharuri adăugate și, de fapt, conțin foarte puține fructe adevărate. Așa-numitele calorii lichide sunt goale și subestimate, dar pot împiedica mult procesul de pierdere în greutate, atunci când sunt utilizate în mod regulat și constant. Mai bine să alegi un fruct proaspăt de sezon, un suc pregătit acasă, în care singurele zaharuri prezente sunt cele conținute în mod natural în fructe și legume.

 

My title page contents