Cum ne afectează traumele din copilărie și cât rău ne pot face? Traumele sunt răni deschise. Pentru copii, ele pot fi evenimente catastrofale, de care se simt copleșiți fără a avea capacitatea de a elabora și de a gestiona emoțiile și gândurile. Aceste evenimente critice pot pune în pericol o dezvoltare echilibrată, iar cercetările pun în lumină ce se întâmplă cu cei care suferă de o traumă din copilărie.
Fiecare eveniment traumatic, care poate fi: un dezastru natural, un accident, un doliu după o persoană dragă, un număr semnificativ de probleme, boli debilitante, un abuz fizic sau sexual sau psihologic, aduce cu el o serie de consecințe, care depind în parte de tipul de eveniment și de gravitatea sa .
La adulți, studiul efectelor traumei a dat naștere unei categorii specifice de diagnosticare, tulburarea de stres post-traumatic (PTSD, stres post traumatic). În cazul copiilor, manifestările acestei stări de disconfort nu sunt bine cunoscute. În prezent, psihologii știu că pot găsi copii care sunt victime ale diferitelor tipuri de traume, care au reacții diferite, în funcție, de asemenea, de vârstă și faza evolutivă care trece fiecare.
Factori care determină o traumă
Se pare că există trei factori legați în special de riscul de a dezvolta PTSD:
- severitatea evenimentului stresant;
- apropierea sa în timp;
- reacția adulților este semnificativă. Acest ultim aspect este foarte relevant pentru copiii care par să sufere mai mult de consecințe traumatizante, dacă chiar și adulții de referință, în special părinții, sunt victime ale acesteia.
În plus, chiar expunerea indirectă la un eveniment grav poate provoca efecte de lungă durată, cum ar fi asistarea în fața unui atac.
În ceea ce privește sexul, mai multe studii par să demonstreze că femeile sunt mai ușor supuse PTSD decât bărbații.
Cum se manifestă traumele
În ceea ce privește manifestările traumelor suferite, pentru copiii mai mici este adesea dificil de a obține un diagnostic precis.
Simptome ale traumelor din copilărie:
- temeri generalizate, cum ar fi anxietatea de separare, frica de străini
- tendința de a evita situațiile care pot sau nu să fie legate de traumă
- tulburări de somn
- joc sau desen traumatic, cu puțină consistență sau cu teme înfricoșătoare
- un comportament regresiv (suptul degetului mare, udarea patului – enurezis, frica de întuneric)
- comportament antisocial, agresiv și distructiv
Copiii mai mari, de vârstă școlară, cu toate acestea pot experimenta ceea ce se numesc „lag – uri“ (adică eșecuri succesive în Reconstituirea evenimentelor) și „semne“ (adică, cred că există semne care prezic trauma de avertizare), care nu se găsesc la adulți. Drept urmare, copiii pot fi convinși că, dacă sunt atenți, vor putea recunoaște aceste semnale de avertizare, evitând experiențe similare în viitor. La fel ca și pe cei mici, ei tind să reprezinte trauma în jocuri și desene, precum și în verbalizări.
Importanța diagnosticului precoce
Este important punerea unui diagnostic precoce al tulburării, cu un studiu atent al simptomelor și un tratament terapeutic adecvat, care să țină seama de predispoziția la factorii de sindrom, ci și cele de recuperare intra și inter-subiectiv. Există cazuri în care situația poate fi controlată, iar o posibilă traumă evitată. Ex. evitarea lăsării copilului singur în fața programelor TV cu un conținut nepotrivit vârstei. Acestea pot avea un puternic impact emoțional și pot produce o traumă.
Depășirea traumelor din copilărie
Orice eveniment pe care o persoană îl percepe ca fiind extrem de stresant este o traumă. Trauma este cauzată de evenimente care amenință integritatea fizică, fie de ei înșiși sau de alții, fie de identitatea psihologică. Acestea pot fi evenimente naturale catastrofale, accidente sau chiar decese sau concedieri bruște care schimbă drastic viața celui implicat.
Poate fi foarte dificil pentru ca cineva să poată depăși trauma și nu se întâmplă întotdeauna spontan. Același eveniment poate provoca răspunsuri diferite la cei care au trăit-o. Impactul și, de asemenea, posibilitatea de a dezvolta trauma sunt legate de caracteristicile personalității și de sprijinul familial și de relațiile semnificative.
În fizică, rezistența indică rezistența materialelor la șocuri: un material foarte fragil nu este foarte rezistent. Persoanele fragile sunt primele predispuse la a suferi o traumă, fără a putea să o proceseze.
Trecutul trebuie să rămână în urmă
Copiii, cu o capacitate mai mică de conștientizare și gestionare a emoțiilor decât adulții, sunt fragili. Dar nu se spune că nu pot depăși trauma.
Cu toate acestea, atunci când trauma nu este depășită, ea devine o cristalizare care menține persoana ancorată în trecut. În unele privințe, potrivit psihiatrului Gustavo Pietropolli Charmet „uneori trauma poate deveni un alibi, poate opri viețile noastre și nu ne lasă să creștem”.
Chiar și modul în care părinții aleg să le facă copiilor educație poate reprezenta traumă. Duritatea excesivă, atitudinile exagerate sau, dimpotrivă, neglijența pot marca dezvoltarea senină a unui copil sau a unui adolescent. Și deși nu au existat evenimente dramatice în copilărie, efectele pot dura în timp. Și pentru a depăși trauma, trebuie mai întâi să iertăm. Dacă nu iertați, veți rămâne copii pentru totdeauna, prinși în trecut.
