Dietă pentru ficat gras. Ce să mănânci ca să-ți fie bine

Există două tipuri majore de boli ale ficatului gras: cele induse de alcool și cele nonalcoolice, bolile hepatice grase. Steatoza hepatică impune, fără tăgadă, o dietă pentru ficat gras.

 

Steatoza hepatică – numită și boala ficatului gras – afectează aproape o treime din adulți și este una dintre principalele cauze ale insuficienței hepatice. Bolile hepatice grase nonalcoolice sunt diagnosticate cel mai frecvent la persoanele obeze sau sedentare și la cele care consumă alimente extrem de procesate. O dietă pentru ficat gras, cu un conținut scăzut de grăsimi, poate ajuta la reducerea greutății și a riscului de apariție a complicațiilor.

Dietă pentru ficat gras

Într-un organism sănătos, ficatul ajută la eliminarea toxinelor și produce bilă, o proteină digestivă. Boala hepatică grasă înseamnă prea multă grăsime în ficat, ceea ce îl împiedică să mai funcționeze bine. Iată ce alimente este recomandat să consume cei care se confruntă cu acest diagnostic.

Cafea pentru a scădea enzimele hepatice anormale

Studiile au arătat că acele persoane care suferă de ficat gras dar consumă cafea au mai puține leziuni hepatice decât cei care nu beau această băutură. Cofeina pare să scadă cantitatea de enzime hepatice anormale la persoanele cu risc de boli hepatice.

Legume verzi și tofu pentru a preveni acumularea de grăsime

Este adevărat că studiile au fost făcute pe șoareci, dar s-a demonstrat că broccoli ajută la prevenirea acumulării de grăsime în ficat. Verdețurile precum spanacul sau varza de Bruxelles pot ajuta, de asemenea, la pierderea în greutate, cu efecte benefice asupra ficatului. Un studiu al Universității din Illinois a descoperit că proteina din soia, care este conținută în alimente precum tofu, poate reduce, de asemenea, acumularea de grăsime în ficat. În plus, tofu este sărac în grăsimi și bogat în proteine.

Pește pentru reducerea inflamației și a nivelurilor de grăsime

Peștii grași precum somonul, sardinele, tonul și păstrăvul au un conținut ridicat de acizi grași Omega-3. Acizii grași Omega-3 pot ajuta la îmbunătățirea nivelului de grăsime hepatică și poate reduce inflamația.

Făină de ovăz pentru energie

Carbohidrații din cereale integrale precum fulgii de ovăz oferă organismului energie. Conținutul lor de fibre conferă senzație de sațietate și poate ajuta la menținerea greutății.

Nuci pentru îmbunătățirea funcției ficatului

Nucile sunt bogate în acizi grași Omega-3. Cercetările au demonstrat că persoanele cu boală hepatică grasă care mănâncă nuci au valori mai bune ale funcției hepatice, dovedit prin analize.

Avocado pentru a ajuta la protejarea ficatului

Avocado este bogat în grăsimi sănătoase, iar cercetările sugerează că el conține substanțe chimice care ar putea încetini afectarea ficatului. De asemenea, avocado este bogat în fibre, care pot ajuta la controlul greutății.

Laptele și alte produse lactate pentru protecție contra deteriorării ficatului

Produsele lactate au un conținut ridicat de proteine din zer, ceea ce poate proteja ficatul de deteriorarea ulterioară.

Semințele de floarea-soarelui pentru antioxidanți

Aceste semințe cu gust de nucă sunt bogate în vitamina E, un antioxidant care poate proteja ficatul de deteriorarea ulterioară.

Uleiul de măsline pentru controlul greutății

Uleiul de măsline este bogat în acizi grași Omega-3. Este mai sănătos pentru gătit decât untul pentru că ajută la scăderea nivelului enzimelor hepatice și la controlul greutății.

Ceai verde pentru o absorbție mai mică de grăsimi

Studiile susțin că ceaiul verde are un rol important în reducerea absorbției de grăsimi, dar rezultatele nu sunt deocamdată concludente. Cercetătorii încă studiază acest aspect, dacă el poate reduce stocarea grăsimilor în ficat și poate îmbunătăți funcția hepatică. Dar ceaiul verde are, totuși, multe beneficii. În principal în scăderea nivelului de colesterol.

My title page contents